Trafic ingreunat in statiune: 73 de piloti si 3 echipe s-au inscris pe lista preliminara, in cursa pentru Trofeul Sinaia

La închiderea perioadei oficiale pentru înscrieri în cursa pentru Trofeul Sinaia și-au anunțat prezența 73 de piloţi și 3 echipe. Piloţii se mai pot înscrie vineri sau duminică, achitând taxele conform regulamentului particular, pentru a lua startul în etapa a V-a din Campionatul Naţional de Viteză în Coastă Dunlop 2016, organizat sub egida Federaţiei Române de Automobilism Sportiv, în perioada 22 – 24 iulie.

Spectatorii vor avea ocazia să vadă nu mai puțin de 4 supercar-uri, dintre care 2 Ferrari 458 Challenge (unul va fi condus de liderul PNL din Vălenii de Munte – Alessandro Pietta, FOTO), 1 Ferrari 430 Challenge și un Audi R8GT.

Din cursă nu va lipsi nici vedeta Antena 1, Dani Oțil, care concurează pe un Renault Clio modificat.

Lupta pentru primele locuri este tot mai interesantă, fiind marcată de întoarcerea în campionat a lui Paul Andronic, care după pauza de la Rânca revine pe traseele de concurs, cu Mitsubishi-ul evo V modificat complet în garajele Autotehnica. Din lista de start lipsesc Horațiu Ionescu Cristea care a vândut Ferrari-ul său lui Alessandro Pietta, pe care însă îl vom vedea pe traseu, în timp ce Cornel Gărdean, unul dintre favoriții la titlu în 2016 declară forfait și la această etapă după ce a spart cel de-al doilea motor la Subaru-ul său la antrenamentele de zilele trecute. Sunt prezenți însă Bogdan Cuzma, Lucian Răduț, Ovidiu Zabreca, Edu Stan, Dan Prepeliță și Andrei Dumitrescu care vor duce cu siguranță o luptă frumoasă pentru trofeul King of the Hill al competiției.

La echipe, s-au înscris Rally Dream Team, Yacco Racing Team și Pasteur Racing Division.

Spectatorii aflați pe traseul de concurs vor avea ocazia să îl salute pe decanul de vârstă al motorsportului românesc, maestrul Marin Dumitrescu, care la 98 de ani va urca – de data aceasta în postura de copilot – pe traseul unde a câștigat în 1948 în fața lui Petre Cristea și Jean Calcianu.

Titi Aur, cel mai cunoscut dintre piloții de raliu, va fi prezent de asemenea, la Sinaia cu demonstrații spectaculoase de conducere defensivă și pilotaj pe patru roți.

Iubitorii automobilismului îl vor putea revedea în acțiune, la Sinaia, sâmbătă și duminică pe Vali Porcișteanu – campion național, unul dintre piloții prezenți, an de an, la startul acestei etape.

Primăria oraşului Sinaia şi Clubul Sportiv Carpaţi Sinaia le mulţumesc anticipat tuturor celor care se implică în organizarea acestui eveniment, respectiv forţelor de ordine şi voluntarilor pentru siguranţa traseului, piloţilor şi mecanicilor din echipele tehnice pentru numeroasa participare, oficialilor FRAS pentru buna colaborare în vederea pregătirii acestei etape şi, în special, spectatorilor şi locuitorilor de pe traseul de concurs.

De asemenea, le mulţumim şi celor care ne sunt alături, ca de fiecare dată: Serviciul de Ambulanţă Sinaia, Poliţia Sinaia, Poliţia Locală, SC Sinaia Forever, SC Romanian Security Systems SRL, Inspectoratul Județean de Jandarmi Prahova, Inspectoratul Județean de Poliție Prahova, Detaşamentul de Pompieri Sinaia, Detaşamentul de Jandarmi Sinaia şi hotelierilor care au oferit cazare.

  • Pe unde se poate circula

Organizatorii recomandă tuturor piloţilor să intre în Sinaia, spre parcul service din Bd.Carol I (din dreptul stației Petrom până la sensul giratoriu de la intrarea spre Castelul Peleș ), dar și pe strada Octavian Goga, pe intrarea în oraş dinspre Braşov, semnalizată cu săgeţi indicatoare.

Totodată, pentru ocolirea zonelor blocate traficului, va fi afișată în oraș harta rutelor alternative.

Nr.crt.

Nr.conc.

Pilot

Automobil

Gr / Cl

Club sportiv

1

1

ANDRONIC PAUL

MITSUBISHI EVO

H4

CB RALLY VEST

2

2

RADUT LUCIAN

MITSUBISHI EVO 8

H4

RALLY DREAM TEAM

3

3

ZABERCA OVIDIU

MITSUBISHI LENCER

H4

FIRST CLUB CUP

4

5

SERBAN ANDREI

SKODA FABIA

H2

AUTOBLIC

5

6

PREPELITA DAN SORIN

AUDI RS4

H4

BROTHERS MOTORSPORT

6

7

STRATNIC  COSTI

BMW DIESEL BITURBO

H4

SERUS RACING CLUB

7

9

CUZMA BOGDAN

MITSUBISHI EVO 94

H4

ACS CB RALLY VEST

8

10

MIREA ALEX

BMW E 346 SPF

H4

SERUS RC

9

12

NICOLAE ION

MITSHUBISHI LANCER EVO 8

N4

BROTHERS MOTORSPORT

10

13

DUMITRESCU ANDREI

TATUUS FORMULA RENAULT

D

AUTOTEHNICA

11

15

MITROI ALEXANDRU

MITSHUBISHI LANCER EVO 10

N4

AUTORALLY SPORT BRASOV

12

17

MANITIU CALIN

SUBARU IMPREZA

N4

 

13

19

STAN EDU

MITSUBISHI LENCER  EVO 8

H4

ACS EDU STAN RALLY

14?

20

CIUCA CLAUDIU

RENAULT MEGANE

H1

ACM SPORT

15

21

BERNAT LUKACS ALEXANDRU

CITROEN C2 R2 MAX

A1

AUTO CRONO

16

22

VOICU FLORIN

FERRARI 430 CHALLENGE

H4

HRT

17

26

SALISTEAN COSMIN

MITSHUBISHI EVO 6

N4

SIBIU RALLY TEAM

18

27

ENE LAURENTIU GABRIEL

HONDA CIVIC TYPE R EP 3

H3

AUTO SOLUTION

19

28

PATRICHE VICTORAS

MITSUBISHI EVO 8

H4

AUTO CRONO

20

29

GHINEA EMIL

RENAULT CLIO TROPHY

H3

CLUB AUTO CRONO

21

30

ROMAS OCTAVIAN

HONDA CIVIC EG

H1

C.S. SERUS RACING CLUB

22

31

RADULESCU CRISTIAN

MITSUBISHI LANCER EVO 8

A4

FIRST MOTORSPORT

23

38

DANAILA DRAGOS

RENAULT MEGANE

H2

DANY UNGUR RACING

24

39

HARNAGEA LUCIAN

HONDA CIVIC EP3

A2

RALLY DREAM TEAM

25

40

NETCU OCTAVIAN

RENAULT CLIO RS

A2

CS PRORALLY TEAM

26

43

ALEXANDRESCU MIHAI

FORD FOCUS

A2

SERUS RACING CLUB

27

45

SOTINGEANU ADRIAN

SUBARU IMPREZA GC8 COUPE

A4

EDU STAN RALLY

28

49

KREPELKA ALEXANDRU

VW GOLF

H3

CS KREPELKA MOTORSPORT

29

50

MAGHETIU DAN

SUBARU IMPREZA WRX STI

N4

HATTERS MOTORSPORT

30

52

REDELEANU LIVIU

HONDA CIVIC

H1

ACS INSOMNIA RACING CLUB

31

55

CIMPEANU GRIGORE ADI

MITSUBISHI EVO 8

H4

VALLINO RALLY TEAM

32

61

CIOVICA OCTAVIAN

MITSUBISHI LENCER  EVO 7

H4

 

33

63

VASILE ALEXANDRU

RENAULT CLIO

A2

TOP CROSS TCS

34

64

ORTELECAN RADU

MITSUBISHI LANCER EVO 6

A4

AUTOSOLUTION

35

68

DANI OTIL

RENAULT CLIO

A2

RALLY DJV

36

69

BATTOCCHI ARMANDO

FERRARI 458 CHALLENGE

H4

 

37

74

COSMA EDUARD

AUDI R8 GT

H4

PRODRIVE

38

75

BULUGEA MIHAI

MITSUBISHI EVO 10

H4

VALLINO RALLY TEAM

39

80

PIETTA ALESSANDRO

FERRARI 458 CHALLENGE

H4

HRT

40

83

ADRIAN GRIGORE

MITSUBISHI EVO 9

A4

RALLY DJV

41

88

CIOBOTARU CIPRIAN

MITSUBISHI EVO 7

A4

RALLY DREAM TEAM

42

110

VASILACHE CLAUDIU

CITROEN SAXO

H1

IASIRALLY RACING TEAM

43

124

ILIESCU ADI

MITSUBISHI EVO 7

A4

AUTOTEHNICA

44

140

SAVLOSCHI DRAGOS

BMW 330 CD

H4

CS KREPELKA MOTORSPORT

45

161

MARCU DOMINIC

CITROEN SAXO VTS

N1

LEADERS R US

46

203

GANESCU COSTIN

FIAT X 1/9

I2B2

AUTOCLASIC SPORT & CLUB

47

204

BORBELY LORINCZ

BMW 2002 TI

I2B3

C.S. LORI RACING TEAM

48

205

TONTSCH EDUARD

BMW 2002

I2B3

STEPO CARS BRASOV

49

227

GHIGEA CATALIN CEDRIC

ALFA ROMEO

I2B3

AUTOCLASIC SPORT & CLUB

50

264

ALEXANDRESCU DORIN GEORGEL

VW GOLF GTI

I2B2

CS DACIA ARGESSOS

51

290

CONSTANTINESCU PETRU

VW POLO

I2B2

C.S. AUTOSPORT FAIR PLAY

52

402

CRISTEA PETRE ALIN

CITROEN SAXO

H1

KREPELKA MOTORSPORT

53

406

SAFIR IULIAN

RENAULT CLIO

H2

AUTO CRONO

54

407

ALEXANDRU RADU

HONDA CIVIC

H1

 

55

408

DRAGULIN DOBRE MIHAI

VW GOLF 2

H2

AUTOCRONO

56

409

SANDU CONSTANTIN DANIEL

RENAULT MEGANE

H2

VALLINO RALLY TEAM

57

410

NESTOR EMIL

RENAULT TWINGO R1

N1

 

58

411

POPESCU COSTIN

HONDA CIVIC

N1

VALLINO

59

413

RINDER VOICU GABRIEL

RENAULT CLIO SPORT

A2

VIDI RALLY TEAM

60

415

STANCU MATEI

BMW 325

H3

AUTO CRONO

61

416

STOIAN GABRIEL

RENAULT CLIO R3

H2

ACS COLINA MOTORSPORT

62

417

NOPCEA BOGDAN MARIUS

HONDA CIVIC EG6

H1

CB RALLY VEST

63

418

ZAMFIRESCU CORNEL

TOYOTA CELICA

H2

ACS BSSR AUTOMOTOSPORT

64

419

MARGHITAS SEPTIMIU

SUZUKI SWIFT

N

MOTORHOME NAPOCA RALLY TEAM

65

420

BOACARA MARIUS IUSTINIAN

PEUGEOT 205 1.6 GTI

A1

CS AUTO VOLAN PITESTI

66

423

BARBU ANDREI

RENAULT CLIO CUP

H2

ACS FIRST CUP CLUB

67

425

LAZAR CALIN

PEUGEOT 206

A2

SIBIU RALLY TEAM

68

428

FAGADAR FELIX CALIN

OPEL KADET GSI

H2

VALLINO RALLY TEAM

69

430

CONSTANTIN CONSTANTIN

DACIA LOGAN

N1

RALLY  DJV

70

446

DITESCU DANIEL

CITROEN SAXO VTS

N1

RALLY DREAM TEAM

71

491

RADUTA ELIAS JULIAN

RENAULT CLIO

H2

TOP CROSS TCS

72

495

ERHAN CLAUDIU

CITROEN C2 R2

A1

FIRST MOTORSPORT

73

499

NICA MARIN

CITROEN C2 R2

A1

FIRST MOTORSPORT

ECHIPE

1

 

YACCO RACING TEAM

     

3

ZABERCA OVIDIU

 

H3

 

7

COSTI STRATNIC

 

H4

 

121

ANDRONACHE AURELIAN

 

H3

 

423

BARBU ANDREI

 

H2

 

2

 

RALLY DREAM TEAM

     

2

RADUT LUCIAN

 

H4

 

72

UNGUREANU BOGDAN

 

A4

 

88

CIOBOTARU CIPRIAN

 

A4

 

491

RADUT JULIEN

 

H2

 

3

 

PASTEUR RACING DIVISION

     

6

PREPELITA DAN SORIN

 

H4

 

12

NICOLAE ION

 

N4

 

140

SAVLOSCHI DRAGOS

 

H4

 

499

NICA MARIN

 

A1

 
Campionat National Viteza in Coasta 2016cursa masini Sinaiacurse masinievenimente Prahovaevenimente Sinaiastiri PrahovaTrofeul Sinaia 2016
Comments (0)
Add Comment