Tanara din Urlati, condamnata la inchisoare pentru tentativa de omor

Tanara din Urlati, condamnata la inchisoare pentru tentativa de omor. Fata unui preot din localitate, ea ar fi încercat să-si ucidă prietena.

Tribunalul Prahova a dat, pe 1 aprilie 2021, o sentință dură, dar care nu este definitivă și poate fi atacată cu apel.

Tânăra de 19 ani a primit 7 ani și 6 luni de închisoare, pentru că a avut intenția de a-și omorî prietena și colega de apartament.

Fapta s-a petrecut pe 15 februarie 2019, în Ploiești, după o ceartă între cele două.

Pentru a-și duce la îndeplinire planul, fata din Urlați ar fi folosit un ciocan metalic cu lungimea de 34 cm, un cuțit de bucătărie cu lama de 13 cm și o bâtă de basseball de 70 cm.

Cele trei obiecte figurează în sentința dată de instanță, care precizează că aceste bunuri se confiscă de la inculpată, după ce fuseseră depuse la Camera de corpuri delicte a Poliției Ploiești.

Tribunalul Prahova a precizat că menține măsura preventivă a controlului judiciar față de inculpată.

În același timp, o obligă să achite victimei daune materiale și morale în valoare totală de 80.000 de lei.

Ziarul de Ploiești

stiri Prahovastiri Urlatitentativa omor tanara UrlatiTribunalul Prahova
Comments (0)
Add Comment