Surse: Dosarul DNA Ploiesti privind Hidro Prahova ar putea fi clasat din lipsa de probe

Surse: Dosarul DNA Ploiesti privind Hidro Prahova ar putea fi clasat din lipsa de probe, deoarece procurorii se bazau masiv pe interceptările declarate ilegale.

După scandalul de la Serviciul Teritorial Ploiești, cauza a fost preluată de procurorii anticorupție de la nivel central.

În acest dosar, erau implicați fostul premier Victor Ponta și cumnatul acestuia, Iulian Herțanu, deputatul Sebastian Ghiță, conducerea CJ Prahova de la acea dată, dar și conducerea societății Hidro Prahova SA, precum și oameni de afaceri importanți, un consilier local și funcționari publici.

Acuzațiile vizau fraudarea fondurilor europene destinate modernizării canalizării unor orașe de pe Valea Prahovei și evaziune fiscală.

Faptele ar fi fost comise în perioada 2010 – 2011, iar prejudiciul estimat de procurori la peste 10 milioane de lei (aproape 8 milioane – deturnare de fonduri și 2,5 milioane – evaziune fiscală).

La finele anului 2018, persoanele acuzate au cerut și au obținut printr-o decizie a Tribunalului Prahova ca DNA Ploiești să finalizeze dosarul și să îl trimită în judecată în termen de 6 luni, ținând cont că această cauză era cercetată din anul 2014.

Dintre persoanele implicate, doar două au ajuns la acorduri de recunoaștere a vinovăției: fostul director general al SC Hidro Prahova SA și fostul manager de proiect UE al societății.

Ceilalți suspecți nu și-au recunoscut vinovăția și au contestat acuzațiile procurorilor.

Deși urmărirea penală a demarat oficial în 2015, dosarul nu a fost trimis în judecată până acum.

Pentru că faptele incriminate nu pot fi susținute fără interceptările realizate în baza unor mandate pe siguranță națională, anulate ca urmare a hotărârii Curții Constituționale a României, întreg eșafodajul judiciar se prăbușește.

Potrivit unor surse judiciare, cauza va fi clasată din lipsă de probe.

Ziarul de Ploiești

dosar DNA SC Hidro Prahovadosare DNA ploiestisstiri Prahovastiri Ploiesti
Comments (0)
Add Comment