Starea victimelor din accidentul de la Baicoi. Doar o persoana a suferit amputatie

Din cele 19 victime raportate marți seară, după accidentul grav din Băicoi, doar 9 persoane au rămas internate la SJU Ploiești.

Conform purtătorului de cuvânt al spitalului, dr. Andrei Ilinca, 6 răniți sunt internați la secția de Chirurgie Plastică, 1 la Chirurgie Generală, 1 la ORL și 1 la Ortopedie. 

“Din ce au constatat medicii, toți aveau răni pe partea stângă, probabil cum s-a răsturnat autobuzul. Cei de la chirurgie plastică au plăgi complexe, fracturi, plăgi scalp și plăgi față. Din fericire, doar o victimă a suferit o operație de amputare a unui membru superior, este vorba de o femeie de 35 de ani. Un alt bărbat, despre care inițial s-a crezut că necesită și el operație de amputare a mâinii, a fost salvat.”, a declarat dr. Andrei Ilinca pentru max-media.ro.

Se pare că alte trei victime au ajuns în stare gravă la spital. Un bărbat de 54 de ani – diagnosticat cu traumatism cranio facial şi traumatism la coloană, o femeie de 48 de ani – cu fracturi costale şi traumatism cranian şi un bărbat de 42 de ani – cu traumatism torace abdominal şi traumatism cranian.

accident baicoiaccident TIr si autobuz Baicoibaicoirani victime Baicoisatre raniti Baicoistiri Prahova
Comments (0)
Add Comment