Șofer din Prahova, urmărit de un echipaj al poliției rutiere, pe o distanță de aproape 25 km

În noaptea de marți spre miercuri, în jurul orei 03:00, polițiștii din cadrul Poliției municipiului Ploiești, în timp ce se aflau în exercitarea atribuțiilor de serviciu pe Bulevardul București, au efectuat semnal regulamentar de oprire unui autoturism al cărui conducător auto a fost înregistrat de aparatul radar circulând cu viteza de 100 de km/h.

Întrucât șoferul nu a oprit la semnalele polițistului, echipajul a pornit în urmărirea mașinii pe care o conducea acesta, având semnalele luminoase și acustice în funcțiune.

Urmărirea s-a făcut pe aproape 25 km, până în comuna Ciolpani, județ Ilfov, unde autoturismul a fost oprit.

La volan a fost identificat un bărbat de 34 de ani, din Bărcănești, care emana halenă alcoolică, motiv pentru care a fost testat cu aparatul etilotest care a indicat o valoare de 0,68 mg/l alcool pur în aerul expirat.

Totodată, tânărul a fost testat și cu aparatul drugtest, rezultatul fiind negativ.

În cauză, cercetările sunt continuate de polițiști în cadrul unui dosar penal deschis sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducere a unui autovehicul pe drumurile publice sub influența băuturilor alcoolice.

Ziarul de Ploiești

sofer din Prahova urmarit de politiestiri Prahova
Comments (0)
Add Comment