Seful SJA Prahova, Constantin Ispas, a primit 20.000 de euro de la celebrul Ceapchie

Şeful Serviciului Judeţean Anticorupţie (SJA) Prahova, Constantin Ispas, controla o firmă din domeniul agricol, deşi prin lege îi era interzis să desfăşoare activităţi economice, potrivit referatului prin care DNA a solicitat arestarea preventivă a poliţistului.

“Ofiţerul Ispas Constantin, având gradul de comisar-şef de poliţie şi funcţia de şef al Serviciului Judeţean Anticorupţie Prahova, administrează în fapt şi coordonează activităţile derulate de către SC Iahim Logistik SRL, acţionar unic şi administrator al societăţii fiind fiul său, Ispas Mihai Constantin. (…) Activităţile economice derulate personal de către Ispas Constantin, prin intermediul firmei (…) ce aparţine fiului său, student anul IV la o facultate din Braşov, contravin statutului său, fiind încălcate prevederile art. 45 alin. 1, lit. g din Legea nr. 360, privind Statutul Poliţistului”, se arată în referat.

Faptul că Ispas era adevăratul administrator al afacerilor familiei reiese, potrivit procurorilor anticorupţie, din mai multe convorbiri telefonice interceptate de anchetatori.

“Acest fapt rezultă în mod explicit din discuţia purtată în data de 12.12.2014, (…) când Ispas Constantin (…) a fost apelat de o doamnă, persoană care îi spune acestuia ‘Am dus laptele la Ploieşti’ şi din cea avută în data de 15.12.2014, când Ispas Constantin a fost apelat de o doamnă (…) care i se adresează celui în cauză ‘Nu veniţi să vă dau banii’ “, se menţionează în referatul DNA.

Într-o altă conversaţie telefonică, din martie 2015, Constantin Ispas discută cu un bărbat despre anumite tranzacţii economice:

‘Bărbat: Să trăiţi! Puteţi să treceţi pe la mine?
Ispas: Alo? Alo?
Bărbat: Alo, da.
Ispas: E târziu mâine? Că nu ştiu când ajung nici în seara asta, am nişte probleme şi…
Bărbat: Bine, haideţi mâine, dar rugămintea mea… mâine, că am şi eu o plată mai mare de făcut şi strâng ultimul…
Ispas: Păi, îmi spuneţi cât trebuie să vă dau şi, dacă nu pot să vin, vi-i las undeva.
Bărbat: Da. (către altcineva – n.n.) Păi, Mari, cât are domnu’ Ispas?
Ispas: Nu v-aud.
Bărbat: 2.940.
Ispas: Îmhî! Aţi scăzut şi alea, diferenţa aia, nu?
Bărbat: Da, da, da! Păi, când veniţi, vă dau exact ce, cum e.
Ispas: Că v-am zis că a ieşit diferenţa aia de 300.
Bărbat: Da, da, la ăla de 250 de kile care a-ţi spus dumneavoastră că a ieşit mai puţin sau…
Ispas: Bine. Da.
Bărbat: Şi să-mi trimiteţi şi avizul, cine vine cu…
Ispas: Da, da.
Bărbat: Bine, bine.
Ispas: Auziţi? Alo?
Bărbat: Da. Da, da.
Ispas: Deci, dacă nu pot eu să vin să mă întâlnesc cu dumneavoastră, vi-i las în câmp. E o problemă dacă nu am acuma toţi, vă dau 20 şi 9 vi-i dau când iau salariul?
Bărbat: Da, nu-i nicio problemă. Hai, nu-i nicio problemă, ce să…=A0 Da, asta e, ce să facem!?
Ispas: Nu am acuma că a trebuit să cumpăr ceva şi d-asta.
Bărbat: Bine, bine, bine.
Ispas: Dacă nu, mă împrumut şi vi-i dau, nu-i problemă. Dacă aveţi nevoie neapărat de toţi.
Bărbat: Da. Vroiam să cumpăr poimâine, joi sau vineri, am vorbit să îmi aducă o maşină, d-aia.
Ispas: Îmhî! Bine, haideţi că cel târziu mâine…
Bărbat: Bine, bine. Hai, vedeţi ce puteţi face. Bine, vă mulţumesc. Să trăiţi!
Ispas: Să trăiţi!’.

Potrivit procurorilor DNA, din conţinutul conversaţiilor telefonice rezultă faptul că Ispas a fost implicat “în activităţi economice privind cultivarea şi comercializarea cerealelor, a plantelor leguminoase şi producătoare de seminţe oleaginoase, achiziţionând în acest sens şi o gamă variată de utilaje agricole”.

De asemenea, poliţistul era interesat de achiziţionarea unor produse agricole şi nutreţuri necesare dezvoltării activităţilor de creştere a bovinelor, ovinelor şi caprinelor, precum şi de producerea de băuturi alcoolice.

* Cum lua bani Ispas de la Ceapchie

Şeful Serviciului Judeţean Anticorupţie (SJA) Prahova, Constantin Ispas, a primit 20.000 de euro de la un denunţător, în vederea soluţionării favorabile a unui dosar în care acesta era cercetat, potrivit referatului prin care DNA a solicitat arestarea preventivă a poliţistului.

Constantin Ispas s-ar fi angajat să intervină pe lângă un ofiţer al Brigăzii de Combatere a Crimei Organizate (BCCO) Emanuel Saghel, care instrumenta respectivul dosar, conform aceleiaşi surse.

Prima întâlnire dintre denunţătorul Nicolae Stanciu (fost Ceapchie) şi şeful SJA Prahova a avut loc în aprilie 2010, fiind intermediată de o cunoştinţă comună, omul de afaceri Valentin Vasile Şchiopulescu.

“La scurt timp, Şchiopulescu Valentin Vasile i-a înlesnit martorului-denunţător întâlnirea solicitată, la un punct de lucru – balastieră – situat pe raza localităţii Râfov, judeţul Prahova (…). Cu ocazia discuţiilor purtate, Ispas Constantin a pretins denunţătorului suma de 10.000 euro, ca şi preţ al intervenţiei sale la ofiţerul coordonator din cadrul BCCO Ploieşti, respectiv Saghel Emanuel”, se arată în referatul DNA.

Denunţătorul a declarat că după câteva zile, la solicitarea lui Ispas, s-a întâlnit cu acesta în apropierea de Ploieşti, unde i-a remis personal suma de 10.000 euro, poliţistul asigurându-l că problema lui se va rezolva, iar el să stea liniştit.

“Ulterior, spre finalul anului 2010, martorul denunţător îngrijorat că urmărirea penală continuă în cadrul dosarului penal, a solicitat lui Şchiopulescu Valentin Vasile să-i aranjeze o nouă întâlnire cu Ispas Constantin. Cu această ocazie, Ispas Constantin l-a asigurat pe martor că a discutat personal cu Saghel Emanuel, şeful structurii ce instrumenta dosarul penal şi că acesta îi va fi soluţionat favorabil”, se mai menţionează în documentul citat.

Cu aceeaşi ocazie, Ispas i-a solicitat denunţătorului să sprijine financiar o firmă deţinută de doi prieteni ai săi, prin acordarea unui împrumut între societăţi.

A doua tranşă de 10.000 de euro i-ar fi fost înmânată lui Constantin Ispas în februarie 2011, chiar la domiciliul acestuia.

După ce denunţătorul a fost arestat preventiv, soţia lui Ana Ruxandra Stanciu, cercetată şi ea în acelaşi dosar, i-a cerut în repetate rânduri şefului SJA Prahova să-i restituie cei 20.000 de euro, însă fără succes, poliţistul cerându-i să aibă răbdare, că situaţia se va rezolva.

Soţii Stanciu făceau parte dintr-o grupare infracţională care frauda firme de leasing, fiind condamnaţi în iunie 2014 la închisoare cu executare.

Astfel, instanţa de judecată l-a condamnat pe liderul grupării, Nicolae Stanciu, fost Ceapchie, ginere al consilierului municipal PDL Marilena Stanciu, la patru ani şi şase luni de închisoare pentru iniţierea unui grup infracţional organizat, înşelăciune cu un prejudiciu de 1.582.508 euro şi spălare de bani. Aceeaşi pedeapsă au primit-o şi soţia acestuia, Ana Ruxandra Stanciu, şi fiul lui, Ceapchie Mădălin, acuzaţi de aderare la un grup infracţional organizat, înşelăciune şi spălare de bani.

Constantin Ispas, şeful SJA Prahova, a fost arestat preventiv pentru 30 de zile într-un dosar de corupţie, după ce Tribunalul Prahova a admis propunerea procurorilor DNA.

În acelaşi dosar, ofiţerul de poliţie judiciară Emanuel Saghel, care este şef serviciu în cadrul Brigăzii de Combatere a Criminalităţii Organizate Ploieşti, a fost plasat sub control judiciar.

Potrivit unui comunicat al DNA, Constantin Ispas este cercetat pentru luare de mită, trafic de influenţă (trei infracţiuni), spălare de bani, cercetare abuzivă, efectuarea de operaţiuni financiare, ca acte de comerţ incompatibile cu funcţia, atribuţia sau însărcinarea pe care o îndeplineşte o persoană şi folosire, în orice mod, direct sau indirect, de informaţii ce nu sunt destinate publicităţii ori permiterea accesului unor persoane neautorizate la aceste informaţii.

Ana Ruxandra StanciuCeapchie MădălinConstantin ispas DGA PloiestiConstantin Ispas referat DNAdosar DNA Constantin ispasEmanuel SaghelNicolae CeapchiePloiestiŞchiopulescu Valentin Vasilestiri Prahova
Comments (0)
Add Comment