Scandal cu injuraturi intre un sofer prins beat pe DN1 si politisti

Scandal cu injuraturi intre un sofer prins beat pe DN1 si politisti. Individul se va alege, probabil, cu mai multe acuzații.

Miercuri, în jurul orelor 23:50, o patrulă rutieră din cadrul Biroului Drumuri Naționale și Europene a efectuat semnalul regulamentar pentru oprire  unui autoturism care circula pe Drumul  Național 1-E60, din direcția Brașov către Ploiești.

Conducătorul autoturismului a ignorat semnalul și și-a continuat deplasarea, cu polițiștii pe urmele lui.

Aceștia au reușit să îl oprească în scurt timp și, întrucât emana halenă alcoolică, a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind 0,61 MG/L alcool pur în aerul expirat.

Fiind transportat la spital, în vederea recoltării de probe biologice de sânge, pentru stabilirea alcoolemiei, bărbatul în vârstă de 26 de ani, s-a închis în grupul sanitar, motivând că se simte rău, după care a devenit  recalcitrant, adresând injurii și cuvinte jignitoare atât la adresa organelor de poliție cât și a personalului medical.

După ce a fost calmat de către polițiști, într-un moment de luciditate, acesta a acceptat să-i fie prelevate mostrele biologice de sânge, iar acum este cercetat penal pentru conducere sub influența băuturilor alcoolice.

Ziarul de Ploiești

politisti injurati de un soferScandal cu injuraturi Ploiestiscandal la spitalul judetean ploiestistiri Ploiesti
Comments (0)
Add Comment