Rudele si apropiatii lui Sebastian Ghita se prezinta de bunavoie la DNA Ploiesti, ca sa scape de sechestru

Miercuri dimineață, la DNA Ploiești s-a anunțat sosirea mai multor apropiați ai deputatului PSD Sebastian Ghiță, care au declarat că vor să discute din proprie inițiativă cu procurorul de caz, pentru a scăpa de sechestru pe conturile personale și ale firmelor pe care le controlează.

Primul care a ajuns la DNA Ploiești a fost cumnatul lui Ghiță, Cristian Anastasescu, administrator la SC Asesoft International.

Apoi au urmat Daniel Iulian Buduluș, administrator la SC. 360 REVOLUTION S.R.L. și Gabriel Marian Anghel (zis și Ceață), administrator la SC GLAR CONSTRUCT SRL.

Surse judiciare au declarat că Anastasescu, Buduluș și Anghel au fost audiați în calitate de martori.

Tot miercuri mai sunt așteptați și frații Alexandru și Vlad Iacobescu. Primul conduce România TV, iar cel de-al doilea o firmă din Ploiești, despre care procurorii au informații că ar fi controlată în fapt de Sebastian Ghiță.

De asemenea, este posibil să mai vină și verii soției lui Ghiță – frații Chirilă (Sorin Adrian și Răzvan Ionuț).

CITEȘTE ȘI: Sechestru pe sumele unor firme controlate de Sebastian Ghita, dar si pe conturile unor apropiati

Alexandru Iacobescuapropiatii lui Sebastian GhitaCristian AnastasescuDNA Ploiestidosar DNA Sebastian GhitaSebastian Ghitastiri Prahova
Comments (0)
Add Comment