Șeful clanului de proxeneți era un condamnat pentru tâlhărie, la 5 ani de închisoare, care mai avea de executat doar 2 luni.
Cel puțin așa au declarat polițiștii, conform unor surse max-media.ro.
Reprezentanții Penitenciarului Ploiești au confirmat că au avut loc percheziții în interior, dar au refuzat să dea orice altă informație despre caz, precizând că legea interzice acest lucru.
Fetele, 7 la număr, erau racolate din Ploiești, Berceni și Corlătești, și erau vândute prin hoteluri, trimise la apartamentele clienților sau scoase pe stradă, la produs.
În urma acestei acțiuni, au fost aduse la sediul poliției 15 persoane pentru audieri. De asemenea, au fost ridicate în vederea continuării cercetărilor tablete, telefoane, memory stick-uri și alte obiecte cu caracter probator.
CITEȘTE ȘI: Mascatii din Prahova au descins, in aceasta dimineata, la suspecti de proxenetism din Ploiesti si Berceni