Primarul municipiului a debutat în 2019 cu o critică la adresa Guvernului, pe care îl acuză că a prelungit termenul de depunere a dosarelor pentru atragerea de fonduri europene, de parcă acest lucru ar micșora șansele Ploieștiului de a accesa bani din partea UE.
Adrian Dobre susține că nu este normal că primăriile pot depune dosare până pe 31 martie 2019, pe Axa 4, deși inițial data limită era 31 decembrie 2018.
Și edilul-șef din Ploiești se laudă cu 9 proiecte care ar putea obține finanțări europene în valoare de peste 70 milioane de euro, dintre care:
- parteneriat cu Ministerul Dezvoltării Regionale pentru achiziție de autobuze electrice, tramvaie și troleibuze
- terminal multi-nodal de 20 milioane euro, la intrare în Ploiești (zona Spitalului Județean de Urgență), pentru transportul interjudețean de călători
- străpungerea între Gara de Vest și Gara de Sud, pentru acces direct între cele două stații CFR (momentan doar 2 studii de fezabilitate)
- modernizarea străzii Gh. Gr. Cantacuzino, terminal multi-nodal la Podul Înalt (zona actuală în care întorc autobuzele) și lărgirea podului de peste calea ferată, spre Dn72.
Primarul Adrian Dobre a mai precizat că municipiul Ploiești va mai depune alte dosare pentru accesarea de fonduri europene, în valoare de aproximativ 40 milioane de euro, respectiv:
-
- depou de tramvaie pe strada Găgeni (din curtea TCE)
- depou de troleibuze și autobuze pe strada Gh. Gr. Cantacuzino
- modernizarea străzii Ștrandului și a sensului giratoriu către Bucov
- reabilitarea liceelor 1 Mai și Sf. Apostol Andrei
- reabilitarea și modernizarea cartierelor Râfov și Pictor Rosenthal.
În total, susține edilul, Ploieștiul poate depune proiecte de 191 milioane de euro.
Ziarul de Ploiești