În rechizitoriul întocmit în cauza s-a reţinut următoarea situaţie de fapt:
În perioada 16.09.2009 – 26.02.2014, inculpatul David Eugen Eduard, în calitate de primar al comunei Floreşti, jud. Prahova, în exercitarea atribuţiilor de serviciu, a îndeplinit un act, respectiv a emis 9 dispoziţii de plată, prin care s-a obţinut, direct, un folos material pentru o rudă şi afinii săi, respectiv a dispus plata către aceştia a unor ajutoare de urgenţă, valoarea totală a sumelor plătite fiind de 32.500 lei.
Astfel, atât mama, cât şi socrii şi cumnaţii/cumnatele inculpatului au beneficiat de plata unor sume de bani în vederea efectuării unor investigaţii medicale complexe ori a unor intervenţii chirurgicale în valoare totală de 32.500 lei.
Dosarul a fost trimis, spre competentă soluţionare, Judecătoriei Câmpina.
Precizăm că această etapă a procesului penal reprezintă, conform Codului de procedură penală, finalizarea anchetei penale şi trimiterea rechizitoriului în instanţă, spre judecare, situaţie care nu poate în niciun fel să înfrângă principiul prezumţiei de nevinovăţie.