“Solicit Consiliului de Administrație să facă de urgență o ședință, pentru a vedea care este situația cu acest contract colectiv de muncă, deoarece prevede o serie de majorări.[…] Solicit o analiză din partea Consiliului de Administrație asupra acestor lucruri, pentru că atunci când a fost aprobat bugetul SC Transport Călători Express SA acest buget nu avea o stabilire foarte clară a unor majorări salariale pe componenta fondului de salarii. Iar în conformitate cu legislația în vigoare, articolul 58 din Legea Bugetului, se spune foarte clar că atunci când faci majorări salariale trebuie să ai această prevedere bugetară.”, a spus Adrian Dobre.
Cu alte cuvinte, Primarul Ploieștiului consideră că deciziile luate de directorul general al TCE, Nicolae Alexandri, sunt ilegale.
Dobre susține și că “este foarte interesant modul cum s-a făcut negocierea cu sindicaliștii din TCE, deoarece înțeleg că în Consiliul de Administrație nu s-a făcut nicio prezentare.”
CITEȘTE ȘI: TCE Ploiesti majoreaza salariile si sporurile, de la 1 august 2018