Măsura se aplică începând de astăzi.
Potrivit noii reguli, funcționarii publici de conducere din cadrul autorității publice ploieștene răspund pentru organizarea activității structurii pe care o conduc, precum și de repartizarea atribuțiilor și lucrărilor, iar fiecare salariat răspunde de îndeplinirea atribuțiilor.
“Am dispus aceste măsuri pentru a se asigura continuitatea activității la nivelul municipalității ploieștene. Totodată, este necesar să respectăm cu toții regulile de combatere a infectării cu noul coronavirus. Activitatea noastră trebuie să continue în parametri normali, în condiții de siguranță, atât pentru salariații Primăriei Municipiului Ploiești, cât și pentru cetățeni”, a declarat în acest context primarul municipiului Ploiești, Andrei Volosevici.
Ziarul de Ploiești