Primaria Paulesti modernizeaza strada Independentei din sat Cocosesti. Investiția aprobată de Consiliul Local avea un buget inițial de 200.000 de lei.
Administrația locală a dorit să rezolve problema spinoasă a scurgerilor apelor pluviale, pe care o reclamau mulți cetățeni.
Așa că s-a luat decizia de a se săpa șanțuri și de a se monta tubulatură.
Se lucrează în două zone diferite, deoarece sunt două proiecte. Împreună însumează 1,5 kilometri.
“O parte din investiție s-a realizat în această toamnă, urmând ca restul să se termine în primăvara anului viitor. Practic, s-a montat tubulatură în proporție de 50%, iar de astăzi, pe același tronson, constructorul s-a apucat de trotuare, pentru că le conmstruim pe deasupra, astfel încât localnicii să circule în siguranță. Ulterior, vom pune și asfalt pe drum.”, a precizat primarul Sandu Tudor.
După ce se finalizează acest prim proiect, lucrarea va continua pe cel de-al doilea tronson, care include și o parte din strada Principatelor, până în centrul satului Cocoșești.
Investiția ar trebui finalizată până la sfârșitul lunii mai 2020.
Ziarul de Ploiești