Primaria Paulesti asteapta toate datele ca sa poata intocmi bugetul local

Primaria Paulesti asteapta toate datele ca sa poata intocmi bugetul local. Conform legii, data de 11 februarie 2022 e termen limită.

Bugetul de stat, votat la finele anului trecut, a fost publicat într-un număr al Monitorului Oficial din 28 decembrie 2021.

Administrațiile județene și locale au la dispoziție 45 de zile pentru a construi și supune aprobării bugetele care le revin. Pentru acest lucru, însă, au nevoie de toate informațiile necesare privind repartizarea veniturilor.

Ei bine, deși probabil se fac eforturi în acest sens, nu există toate datele necesare.

Mai avem la dispoziție fix o săptămână, din acest moment. Cu alte cuvinte, vinerea viitoare, pe 11 februarie, trebuie să prezentăm bugetul local și să-l aprobăm în CL Păulești. Chiar dacă am estimat veniturile locale, încă nu avem toate informațiile despre ce venituri de la nivel național ne vor fi repartizate și, practic, suntem blocați. Sper că Ministerul Finanțelor va trimite cât de curând aceste date, fără de care nu putem merge mai departe.” – a declarat primarul din Păulești, Sandu Tudor.

Conform acestuia, din primele calcule, veniturile pe 2022 ar urma să fie mai mari decât cele pe 2021.

În 2021, am avut venituri din impozitul pe salarii estimate la 6,2 milioane de lei, dar am închis pe 7 milioane lei la finele anului.” – a mai spus edilul comunei.

Că suma din impozitul pe veniturile din salarii crește nu ar fi de mirare, de vreme ce anul acesta, în Păulești, se vor deschide alte 2 investiții, care vor asigura aproximativ 270 de noi locuri de muncă. Este vorba despre o fabrică de mobilă și o societate de construcții, care își vor deschide porțile până la jumătatea anului.

Așa arăta parcul la început, el fiind în continuă dezvoltare

Aceste investiții se adaugă celor făcute de compania americană Global Enterprises International, care fabrică componente auto, și de compania suedeză Rosti Group AB, specializată în fabricarea și producția de scule electrice și aparate de larg consum (vezi foto jos).

Toate sunt realizate pe raza Parcului Industrial Păulești, creat de WDP, și amplasat pe DJ 101 I (șoseaua Buda), la 1,5 km distanță de DN1.

În ceea ce privește taxele și impozitele locale, Primăria Păulești ar dori să fie majorate gradual, cu circa 5% (care ar conține și cota de inflație din 2021), dar numai pentru terenuri și construcții, atât pentru persoanele juridice, cât și pentru persoanele fizice.

De asemenea, administrația locală speră și la venituri extrabugetare, deoarece a depus 7 proiecte prin Programul Național de Investiții Anghel Saligny, pentru modernizarea unor elemene de infrastructură locală, cum ar fi drumuri (asfaltare, trotuare), canalizare și scurgeri ape pluviale. Vorbim de proiecte în valoare de mai multe milioane de lei.

Ziarul de Ploiești

 

buget comuna Paulesti 2022stiri Paulestitaxe si impozite locale Paulesti 2022venituri locale Paulesti 2022
Comments (0)
Add Comment