Primăria Păulești a demarat lucrarea care va aduce o nouă sursă de apă potabilă pentru comună

Primăria Păulești a demarat lucrarea care va aduce o nouă sursă de apă potabilă pentru comună. La final, debitul va acoperi toate necesitățile.

În ultimii ani, localitatea s-a confruntat cu nenumărate probleme privind alimentarea cu apă, inclusiv avarii dese pe conducte.

Astfel de incidente au fost raportate și la începutul lunii iunie 2022, spre nemulțumirea primarului Sandu Tudor.

Pentru a rezolva situația, edilul a încercat, de mai mulți ani, să ia câteva măsuri concrete.

În acest sens, au fost construite rezervoare de apă (2 în sat Păulești și 3 în sat Găgeni), care pot rezolva temporar lipsa unui debit normal. Mai precis, acoperă necesitățile între 24 de ore (vara) și 48 de ore (iarna, când consumul e mai mic).

De asemenea, operatorul a fost impulsionat tot timpul să repare conductele, pentru a micșora pierderile din rețea.

Nu în ultimul rând, au fost săpate puțuri noi pe raza comunei, iar cele vechi au fost decolmatate.

Toate aceste măsuri, însă, au avut un efect paliativ.

Primarul Sandu Tudor, pe unul dintre rezervoarele amplasate în satul Găgeni

 

„Am știut că problema nu se poate rezolva dacă nu găsim o nouă sursă de apă, stabilă și eficientă. În prezent, suntem alimentați prin intermediul Exploatare Sistem Zonal (ESZ) Prahova, din sursa Lacul Măneciu. Așa că am început, încă din anul 2016, să iau primele măsuri pentru aprobarea întocmirii documentației tehnico-economice pentru lucrarea de investiţii „Racordare reţea alimentare cu apă comuna Păuleşti la Magistrala de apă Lacul Paltinu. În această săptămână, lucrarea a demarat în mod efectiv.”, a declarat primarul Sandu Tudor.

Noua conductă va face joncțiunea între DN1 (zona Movila Vulpii) – și satul Păulești (pe strada Toma Socolescu).

Prin această investiție, volumul de acumulare va crește cu 1000 metri cubi, împărțit în două rezervoare a câte 500 mc fiecare.

Proiectul cuprinde:

  • racordare la sursa de apă a Regiei Apele Române, în punctul Movila Vulpii;
  • conductă aducțiune, în lungime de aproximativ 4 km, ce se va monta pe teritoriul administrativ al Comunei Paulesti în intravilanul si extravilanul comunei, de-a lungul drumurilor de exploatare și județene;
  • gospodărie de apă (cu 2 rezervoare de acumulare pentru consum menajer și de stins incendiu, stație de pompare și clorinare) – funcționarea gospodăriei va fi complet automată, nefiind necesară prezența permanentă a personalului de exploatare;
  • rețea de aducțiune care leagă gospodăria de apă de rețeaua de distribuție, în lungime de aproximativ 1,4 km.

Lucrarea a fost câștigată pe SEAP la o sumă mai mică decât cea estimată, respectiv 2,37 milioane lei (fără TVA).

Ziarul de Ploiești

noua sursa de apa comuna Paulesti PrahovaPaulesti conducta de aductiune si gospodarie de apa rezervor DN1 sursa Paltinustiri Paulesti
Comments (0)
Add Comment