Primăria Florești și Consiliul Local pregătesc un proiect de consolidare și reabilitare a mai multor blocuri, care va primi finanțare de la bugetul de stat.
La finele acestui an, în luna decembrie, autoritățile comunei și Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației ar urma să semneze un contract pentru consolidarea și reabilitarea unor blocuri, în cadrul Programului național de consolidare a clădirilor cu risc seismic ridicat – Subprogramul proiectarea și execuția lucrărilor de intervenții pentru clădirile cu destinația principală de locuință.
Ordinul de ministru din 2 iulie 2026 confirmă includerea comunei Florești în lista cu aceste investiții (dă click pe imaginea de mai jos).
În luna septembrie, Consiliul Local a votat indicatorii tehnico-economici pentru toate clădirile vizate să facă parte din acest proiect.
Practic, s-au stabilit sumele necesare lucrărilor la blocurile A1, A2, B1, B2, B3, B4, B6, B7, C1 și C2.
Blocul B5 a fost introdus suplimentar pe listă.
Toate imobilele de locuințe menționate au aproximativ cinci decenii de existență, așa că trebuie consolidate și apoi reabilitate din punct de vedere termic și energetic.
Se dorește refacerea izolațiilor exterioare (inclusiv cu montarea unor geamuri PVC de calitate), refacerea acoperișurilor și subsolurilor, înlocuirea instalațiilor în spațiile comune (conducte apă, conducte de canalizare, rețele electrice), precum și montarea unor celule fotovoltaice, care să asigure energie electrică gratis pentru scara blocului.
Ziarul de Ploiești