Este vorba, deocamdată, de cele aflate în zona blocurilor de la Poștă și în zona Provița.
Cele două parcuri destinate copiilor au fost betonate, pe alee au fost montate pavele, iar suprafețele cu locurile de joacă au fost acoperite cu un material plastic, care oferă protecție la căzături, este rezistent la intemperii, dar în același timp permite ca apa de ploaie să se scurgă în sol.
De asemenea, au fost recondiționate tobogane și au fost cumpărate 2 balansoare și 4 căluți.
Băncile au chiar și minicopertine.
Locurile de joacă pentru cei mici sunt iluminate, așa că pot fi folosite până la ora 22:00.
“Ne-am ținut de cuvânt. Parcurile au fost complet reabilitate, oferind un mediu curat și sigur pentru activitățile de recreere a copiilor. Pe viitor, Primăria Filipeștii de Pădure va derula lucrări de modernizare a tuturor locurilor de joacă de pe raza întregii localități, inclusiv în Dițești și în Sat Minieri.” – a precizat primarul Ciprian Morărescu.
Odată modernizate, locurile de joacă au un regulament de funcționare strict, iar cei care încalcă regulile riscă amenzi de până la 5000 de lei (detalii citiți dacă dați click pe fotografia de mai jos).
Ziarul de Ploiești