Presiunile au avut efect. Directorul medical al SJU Ploiesti: “Avem 7 morti din cauza virusului gripal, in Prahova”

După ce Max-Media.ro a publicat știrea “Alte doua persoane au decedat la SJU Ploiesti, din cauza gripei porcine. Autoritatile tac malc!“, avem parte de o primă reacție responsabilă. Directorul medical al SJU Ploiești, dr. Florin Pușcariu, ne-a sunat și ne-a oferit toate informațiile necesare.

“Până în momentul de față, la Spitalul Județean de Urgențe Ploiești s-au înregistrat 7 decese ale unor persoane infectate cu virusul gripal de tip AH1. Respectivii pacienți aveau și alte boli asociate, și nu unele ușoare. În general, vorbim de persoane în vârstă, imuno-deficiente. Acești pacienți mor din cauza insuficienței respiratorii, cauzate de combinația dintre boala cronică de care suferă și virusul gripal. Este al doilea val masiv de îmbolnăviri cu gripa porcină, după cel din 2009. Numai că acum tulpina a fost mult mai agresivă. Mai avem încă 1 pacient internat la Terapie Intensivă și alți 2 la Secția Interne. Pe cei grav bolnavi i-am izolat și am luat și măsuri de protecție a cadrelor medicale. Dar riscul de contaminare există în continuare.”, a declarat – în exclusivitate pentru max-media.ro – dr. Florin Pușcariu.

decese gripa porcina Prahovadecese virus gripal Prahovadirector medical SJU Ploiestidr. Florin PuscariuMinisterul Sănătățiimorti gripa porcina Prahovamorti SJU PloiestiSJU PloiestiSpitalul Judetean de Urgente Ploiesti virus gripalstiri Prahova
Comments (1)
Add Comment