Prahovean reținut de polițiști pentru conducerea unui vehicul fără permis de conducere. În ultimul an s-au înregistrat tot mai multe astfel de cazuri, ceea ce reprezintă un fenomen îngrijorător.
Polițiștii din cadrul Poliției Orașului Slănic au dispus măsura reținerii pentru 24 de ore față de un tânăr cercetat pentru săvârșirea infracțiunii de conducerea unui vehicul fără permis de conducere.
La data de 4 octombrie 2026, în jurul orei 01:45, polițiștii aflați în exercitarea atribuțiilor de serviciu pe DJ 101 T, pe raza comunei Vărbilău, au efectuat semnal regulamentar de oprire unui autoturism.
Conducătorul auto nu s-a conformat dispozițiilor polițiștilor, continuându-și deplasarea pe o distanță de aproximativ 1 kilometru, până în momentul în care a fost oprit de polițiști.
Acesta a fost identificat ca fiind un tânăr de 23 de ani din județul Prahova.
Din probatoriul administrat până în prezent a rezultat că cel găsit la volan nu deține permis de conducere valabil pentru nicio categorie de vehicule.
Totodată, în urma cercetărilor efectuate, s-a stabilit că autoturismul utilizat aparține unei alte persoane, existând indicii cu privire la săvârșirea infracțiunii de furt în scop de folosință.
Având în vedere materialul probator administrat, față de persoana cercetată a fost dispusă măsura preventivă a reținerii pentru 24 de ore, la data de 5 octombrie 2026, urmează să fie prezentată procurorului de caz, în vederea analizării oportunității dispunerii unei alte măsuri preventive, conform prevederilor Codului de procedură penală.
Ziarul de Ploiești