Prahova: Un nou primar PNL anunta ca va candida pe listele PSD

Prahova: Un nou primar PNL anunta ca va candida pe listele PSD. Este vorba despre edilul comunei Sângeru, Radu Gheorghe

Acesta a declarat pentru Ziarul de Ploiești că își anunțase decizia colegilor liberali, încă de acum doi ani.

“Eu am fost aproape de moarte, în 2017, și am fost salvat datorită ajutorului dat de președintele CJ Prahova, Bogdan Toader (care este și președintele organizației județene a PSD – n.r.) și de deputatul Rodica Paraschiv, care mi-au pus o vorbă bună. Doamna parlamentar a venit să mă vadă și în spital, după ce fusesem operat. Atunci am luat decizia să plec din PNL. Mi-am anunțat colegii, inclusiv pe Roberta Anastase, la o ședință din 2018“, a precizat primarul.

Edilul din comuna Sângeru susține că de la niște pietre la bilă a ajuns să facă pancreatită și chiar icter.

A fost internat la Spitalul CFR din Ploiești, unde se pare că a fost operat de urgență, în urmă cu trei ani.

Nu este primul primar care lasă PNL Prahova pentru PSD. La fel a procedat și edilul orașului Mizil, Silviu Călin Negraru.

Ziarul de Ploiești

primar PNL anunta ca va candida pe listele PSDprimar PNL Sangeru trece la PSDprimar SangeruRadu Gheorghe primar Sangerustiri politice Prahova
Comments (0)
Add Comment