Polițiștii au fost sesizați printr-un apel 112, despre faptul că a avut loc un conflict între un grup de persoane care se deplasau cu ATV-urile și alte persoane care s-ar fi aflat în zonă, cu scopul de a tăia lemne.
La fața locului s-a deplasat un echipaj de poliție, ocazie cu care s-a constatat că la locul indicat nu se afla nicio persoană, iar apelantul nu a mai răspuns la telefon.
În cursul acestei dimineți, o echipă operativă a continuat cercetările cu privire la aspectele semnalate, ocazie cu care s-au stabilit următoarele:
Duminică, 29 decembrie a.c., mai multe persoane care se deplasau cu ATV-urile în pădurea din comuna Plopu, au fost surprinse în punctul denumit ,,La Brazi”, în jurul orei 15:00, de doi bărbați care circulau cu un tractor, însoțiți de un pădurar din cadrul Ocolului Silvic Vărbila. Aceștia din urmă le-au atras atenția cu privire la faptul că în zona forestieră nu este permis accesul acestor vehicule.
Ulterior, între aceștia a avut loc un conflict, în urma căruia, un bărbat în vârstă de 50 de ani, conducătorul unuia dintre ATV-uri, ar fi fost agresat fizic și amenințat de către un alt bărbat, care conducea o autoutilitară încărcată cu material lemnos.
Persoanele implicate în eveniment au fost identificate iar în cauză a fost deschis un dosar penal pentru loviri sau alte violențe și amenințare.
Totodată, au fost efectuate verificări cu privire la transportul de material lemnos, nefiind constatate nereguli.
Ziarul de Ploiești
UNUL DINTRE PARTICIPANȚI A POSTAT PE FACEBOOK TOATĂ PĂȚANIA: