Prahova: Un barbat si cei doi copii ai sai, luati de o viitura pe raul Provita

Prahova: Un barbat si cei doi copii ai sai, luati de o viitura pe raul Provita. Cei trei se aflau într-o căruță în timp ce încercau să traverseze apa.

Incidentul a avut loc sâmbătă seara, pe raza localității Filipeștii de Pădure, lângă podul dintre satele Dițesti si Minieri.

Singura care a scăpat de viitură a fost mama copiilor, care probabil a dat și alerta.

La fața locului au fost trimiși inițial 25 de pompieri, cu două bărci pneumatice. Ulterior, numărul lor a crescut la peste 300.

Primul care a fost găsit este un băiat în vârstă de 4 ani, care a fost salvat miraculos, de un angajat ISU Prahova care a venit să dea o mână de ajutor, deși se afla în timpul său liber (FOTO).

La scurt timp a fost găsit și tatăl, care a supraviețuit și el.

Al doilea copil, în vârstă de 3 ani, a fost găsit ultimul, după aproape o oră și ceva de căutări. Din păcate, nu se afla într-o stare prea bună, așa că au fost efectuate manevre de resuscitare și trimis de urgență la spital.

Ziarul de Ploiești

viitura pe raul Provita
Comments (0)
Add Comment