Întreaga poveste a plecat de la un eveniment petrecut cu trei ani în urmă.
Omul lucrase la firma care îi aparținea fiului dnei Olteanu și, pentru că nu fusese plătit pentru toate lunile de muncă, avea ceva de împărțit cu acesta. Motiv pentru care se plângea pe la consăteni.
Așa că, atunci când l-a văzut în sediul administrației locale, secretara primăriei i-a reproșat că îi face de râs familia în comună și, după câteva țipete, a trecut la fapte. Practic, l-a lovit cu mătura.
Constantin Chirilă susține că, după incident, și-a scos certificat medicol-legal, pentru că a avut un deget rupt și vânătăi pe cap.
Ulterior, omul a făcut plângere la poliție.
După trei ani, Parchetul de pe lângă Judecătoria Câmpina i-a confirmat, printr-o adresă, că face cercetări penale în cauză.
Conform ordonanței (vezi foto jos), încă se verifică dacă Valentina Olteanu este vinovată pentru săvârșirea infracțiunii de purtare abuzivă.
“Nu știu de ce le-a luat trei ani ca să cerceteze faptele, am senzația că au tot lungit-o. Când m-am dus o dată la Parchet, mi s-a spus că nu găsesc dosarul. Aștept să văd ce se întâmplă. Primarul – Aurelian Manole și contabilul primăriei – Nicolae Cezărică Duță au fost audiați ca martori. Eu nu știu ce au declarat în fața procurorului, dar nu au fost singurii prezenți când am fost lovit cu mătura.”, a declarat Constantin Chirilă, pentru max-media.ro.