Prahova: Continuă furtul de masă lemnoasă, în cantități masive

La data de 7 martie a.c., polițiștii din cadrul Serviciului de Ordine Publică Prahova au efectuat o acțiune pe linia combaterii delictelor silvice.

Astfel, au fost aplicate 7 sancțiuni contravenționale în valoare de 30.000 de lei, conform prevederilor Legii nr.171/2010.

Totodată, a fost dispusă confiscarea valorică a 156,83 de metri cubi de material lemnos în valoare de 40.154 de lei.

Cele mai multe sancțiuni au fost aplicate pentru transport de material lemnos fără proveniență legală, dar și pentru descărcarea la altă adresă decât cea menționată în avizul de însoțire a mărfii.

Ieri, în jurul orei 14.00, polițiștii din cadrul Secției de poliție rurală Drajna au fost sesizați despre faptul că pe DN1 A, în comuna Măneciu circulă un camion cu lemne, posibil cu documente în neregulă.

În baza sesizării polițiștii au identificat în trafic autotractorul cu semiremorcă condus de un bărbat în vârstă de 39 de ani, din comuna Măneciu.

În urma verificărilor efectuate polițiștii au constatat faptul că, avizul de însoțire ar fi fost emis la o anumită oră și sincronizat la o altă oră, transportând materialul lemnos fără conexiune permanentă de date mobile, în situația în care normele privind circulația materialelor lemnoase instituie această obligație.

În cauză, conducătorul auto a fost sancționat conform Legii nr.171/2010, cu amendă în valoare de 2.000 de lei.

Ziarul de Ploiești

FOTO: Arhiva

furt lemnehoti lemne Prahovastiri Prahova
Comments (0)
Add Comment