Prahova: Barbatul acuzat ca a stat un an langa cadavrul surorii moarte s-a sinucis

Constantin Istrate (58 de ani), bărbatul din localitatea prahoveană Breaza, acuzat că a stat în casă, timp de aproape un an, alături de cadavrul surorii sale moarte, s-a sinucis. Procurorii nu au luat nicio măsură preventivă pe numele acestuia şi l-au trimis înapoi acasă, pentru că au aflat că suferă de o boală psihică.

Istrate a fost acuzat ca a ascuns decesul surorii sale timp de aproape un an, pentru a-i încasa pensia și ajutorul de însoțitor al unei persoane cu handicap, în valoare de aproximativ 1500 de lei lunar.

Bărbatul a fost internat într-un spital de psihiatrie, după descoperirea macabră, însă medicii i-au dat drumul la scurt timp.

Pentru ca suferea de afecțiuni psihice, procurorii nu l-au arestat preventiv.

Bărbatul s-a spânzurat cel mai probabil vineri, iar astăzi dimineață a fost găsit în ștreang de un echipaj al Poliției Locale din Breaza, care avea obligația să-l verifice constant.

Ce se întâmplă la Breaza?

Breaza a fost, în ultima perioadă, scena unde s-au petrecut mai multe fapte care au şocat întreaga ţară.

Şirul nenorocirilor a început cu Cristina Negrei, tânăra mamă care şi-a oferit fetiţa de doar şase ani concubinului ei, care a întreţinut relaţii sexuale cu copilul.

A urmat apoi povestea profesorului de limba română, Emil Daniel Zamfira (42 de ani), care s-a împuşcat după ce în Breaza s-a aflat că avea o relaţie nepotrivită cu una dintre elevele sale minore (clasa a VIII-a). 

A urmat un alt scandal, când consilierul PSD din Breaza, Cristian Brotoiu, a fost arestat preventiv, după ce s-a aflat că plătea băieţi minori pentru a întreţine relaţii sexuale cu ei într-o haltă CFR părăsită, din localitate.

Tot din Breaza, Cătălin Ghiauş (40 de ani) a fost arestat preventiv de Judecătoria Câmpina după ce a fost reclamat de fiica sa minoră că a forţat-o să întreţină relaţii sexuale în mod repetat.

La nici o lună după acest caz, o altă poveste a cutremurat comunitatea locală din Breaza. Dumitru Bohâlţea, în vârstă de 71 de ani, a fost arestat preventiv acuzat că şi-a violat mama în vârstă de 91 de ani, care suferea de Alzheimer. 

 

Breaza 2018ciudatenii BreazaConstantin Istrate a muritfapte socante Breazastiri Prahova
Comments (0)
Add Comment