În rechizitoriu, procurorii scriu: “La data de 27 februarie 2014 a fost identificat cadavrul minorului F.M.I., la aproximativ 17 cm. de capătul liber al unei conducte ce deriva din coloana de exploatare a unei sonde de extracţie a ţiţeiului aparţinând S.C. OMV PETROM S.A., situată la aproximativ 100 metri de ultima casă din satul Ariceştii Rahtivani, judeţul Prahova, sat în care locuia minorul. Din probatoriul administrat în cauză a rezultat că moartea minorului a fost violentă şi s-a datorat insuficienţei respiratorii acute survenită în cursul unei intoxicaţii acute, accidentale, cu gaze de sondă, rezultate în atmosferă prin derivaţia din coloana de exploatare a sondei Ariceştii Rahtivani”.
De asemenea, procurorii au stabilit că “inhalarea de către victimă a gazelor de sondă a fost posibilă întrucât locul în care se aflau ventilul şi capătul derivaţiei din coloana de exploatare a sondei Ariceştii Rahtivani nu era împrejmuit şi nici semnalizat în mod corespunzător aşa cum inculpata, societatea comercială anterior menţionată, ar fi trebuit să procedeze”.
Astfel, s-a hotărât că OMV PETROM, prin nerespectarea dispoziţiilor legale şi a normelor şi măsurilor generale de comportament uman adecvate activităţii desfăşurate, respectiv prin neîmprăjmuirea cu gard a beciului sondei mai sus menţionate, a permis deschiderea ventilului de la derivaţia din coloana de exploatare a sondei, făcând posibilă pătrunderea minorului în perimetrul ce ar fi trebuit să fie complet închis şi încuiat, fapt ce s-a soldat cu decesul victimei, ca urmare a inhalării de către aceasta a gazelor eliminate în atmosferă.
În dosarul aflat pe rolul Judecătoriei Ploiești figurează și următorii directori și angajați OMV Petrom:
| GHEORGHE MARIANA | Reprezentant legal |
| DIACONU PINTEA LĂCRĂMIOARA | Reprezentant legal |
| SELISCHI GABRIEL | Reprezentant legal |
| MORGAN NEIL ANTHONY | Reprezentant legal |
| MATJE ANDREAS | Reprezentant legal |
Marian era elev în clasa a doua a şcolii generale din localitate, iar moartea sa a declanşat reacţii de protest pe reţelele de socializare, dar şi în Bucureşti, în Piaţa Universităţii.
Casa e la 20m de fapt