Colegiul Naţional Militar „Dimitrie Cantemir” din Breaza, Judeţul Prahova organizează concurs pentru ocuparea, pe perioadă nedeterminată, a funcției contractuale de execuţie vacante, de îngrijitor debutant la plutonul deservire.
Pentru a ocupa un post contractual vacant sau temporar vacant candidații trebuie să îndeplinească următoarele condiții generale, conform art. 3 al Regulamentului-cadru aprobat prin Hotărârea Guvernului nr. 286 din 23 martie 2011, cu modificările și completările ulterioare:
- a) are cetățenia română, cetățenie a altor state membre ale Uniunii Europene sau a statelor aparținând Spațiului Economic European și domiciliul în România;
- b) cunoaște limba română, scris și vorbit;
- c) are vârsta minimă reglementată de prevederile legale;
- d) are capacitate deplină de exercițiu;
- e) are o stare de sănătate corespunzătoare postului pentru care candidează, atestată pe baza adeverinței medicale eliberate de medicul de familie sau de unitățile sanitare abilitate;
- f) îndeplinește condițiile de studii și, după caz, de vechime sau alte condiții specifice potrivit cerințelor postului scos la concurs;
- g) nu a fost condamnată definitiv pentru săvârșirea unei infracțiuni contra umanității, contra statului ori contra autorității, de serviciu sau în legătură cu serviciul, care împiedică înfăptuirea justiției, de fals ori a unor fapte de corupție sau a unei infracțiuni săvârșite cu intenție, care ar face-o incompatibilă cu exercitarea funcției, cu excepția situației în care a intervenit reabilitarea.
Condiţiile specifice necesare în vederea participării la concurs şi a ocupării funcției contractuale sunt:
- studii medii/generale obligatorii,
- vechime în specialitate – nu este cazul.
Concursul se va organiza conform calendarului următor:
- 17 septembrie 2021, ora 15.00: depunerea dosarelor;
- 28 septembrie 2021, orele 10.00: proba practică;
- 30 septembrie 2021, ora 10.00: proba interviu.
Şcoala Gimnazială „Andrei Rădulescu” din Chiojdeanca, Judeţul Prahova, organizează concurs de recrutare pentru ocuparea pe perioadă nedeterminată, a funcției contractuale de execuție, vacante, de șofer.
Pentru a ocupa un post contractual vacant sau temporar vacant candidații trebuie să îndeplinească următoarele condiții generale, conform art. 3 al Regulamentului-cadru aprobat prin Hotărârea Guvernului nr. 286 din 23 martie 2011, cu modificările și completările ulterioare:
- a) are cetățenia română, cetățenie a altor state membre ale Uniunii Europene sau a statelor aparținând Spațiului Economic European și domiciliul în România;
- b) cunoaște limba română, scris și vorbit;
- c) are vârsta minimă reglementată de prevederile legale;
- d) are capacitate deplină de exercițiu;
- e) are o stare de sănătate corespunzătoare postului pentru care candidează, atestată pe baza adeverinței medicale eliberate de medicul de familie sau de unitățile sanitare abilitate;
- f) îndeplinește condițiile de studii și, după caz, de vechime sau alte condiții specifice potrivit cerințelor postului scos la concurs;
- g) nu a fost condamnată definitiv pentru săvârșirea unei infracțiuni contra umanității, contra statului ori contra autorității, de serviciu sau în legătură cu serviciul, care împiedică înfăptuirea justiției, de fals ori a unor fapte de corupție sau a unei infracțiuni săvârșite cu intenție, care ar face-o incompatibilă cu exercitarea funcției, cu excepția situației în care a intervenit reabilitarea.
Condiţiile specifice necesare în vederea participării la concurs şi a ocupării funcției contractuale sunt:
- nivelul studiilor – medii;
- vechime în specialitatea studiilor necesare ocupării postului – 5 ani;
- permis de conducere categoria D;
- stare de sănătate corespunzătoare atestată prin acte medicale emise de către cabinet medical specializat privind siguranța circulației;
- posedă cunoștințe de mecanică auto;
- verifică zilnic starea tehnică a mașinii;
- se ocupă de efectuarea la zi a ITP;
- menține mașina în stare bună de funcționare;
- asigură starea de curățenie a mașinii;
- completează zilnic foile de parcurs;
- efectuează și alte sarcini trasate de către conducere, în conformitate cu nevoile instituției;
- abilități de relaționare-comunicare;
- abilități pentru munca în echipă;
- disponibilitate la un program flexibil.
Concursul se va organiza conform calendarului următor:
- 20 septembrie 2021, ora 10:00: proba scrisă;
- 20 septembrie 2021, ora 12:00: proba practică;
- 21 septembrie 2021, ora 14:00: proba interviu.
Colegiul Economic „Virgil Madgearu” din Ploieşti, județul Prahova, organizează concurs de recrutare pentru ocuparea pe perioadă nedeterminată, a funcției contractuale de execuție, vacante, de secretar – 0.5 normă.
Pentru a ocupa un post contractual vacant sau temporar vacant candidații trebuie să îndeplinească următoarele condiții generale, conform art. 3 al Regulamentului-cadru aprobat prin Hotărârea Guvernului nr. 286 din 23 martie 2011, cu modificările și completările ulterioare:
- a) are cetățenia română, cetățenie a altor state membre ale Uniunii Europene sau a statelor aparținând Spațiului Economic European și domiciliul în România;
- b) cunoaște limba română, scris și vorbit;
- c) are vârsta minimă reglementată de prevederile legale;
- d) are capacitate deplină de exercițiu;
- e) are o stare de sănătate corespunzătoare postului pentru care candidează, atestată pe baza adeverinței medicale eliberate de medicul de familie sau de unitățile sanitare abilitate;
- f) îndeplinește condițiile de studii și, după caz, de vechime sau alte condiții specifice potrivit cerințelor postului scos la concurs;
- g) nu a fost condamnată definitiv pentru săvârșirea unei infracțiuni contra umanității, contra statului ori contra autorității, de serviciu sau în legătură cu serviciul, care împiedică înfăptuirea justiției, de fals ori a unor fapte de corupție sau a unei infracțiuni săvârșite cu intenție, care ar face-o incompatibilă cu exercitarea funcției, cu excepția situației în care a intervenit reabilitarea.
Condiţiile specifice necesare în vederea participării la concurs şi a ocupării funcției contractuale sunt:
- nivelul studiilor – superioare, absolvite cu examen de licență
- vechime în specialitatea studiilor necesară ocupării postului – nu se solicită.
Concursul se va organiza conform calendarului următor:
- 27 septembrie 2021: data limită pentru depunerea dosarelor de concurs;
- 29 septembrie 2021, ora 9.00: proba scrisă;
- 01 octombrie 2021, ora 9.00: proba practică;
- 01 octombrie 2021, ora 14.00: proba interviu.
Colegiul Economic „Virgil Madgearu” din Ploieşti, județul Prahova, organizează concurs de recrutare pentru ocuparea pe perioadă nedeterminată, a funcției contractuale de execuție, vacante, de informatician.
Pentru a ocupa un post contractual vacant sau temporar vacant candidații trebuie să îndeplinească următoarele condiții generale, conform art. 3 al Regulamentului-cadru aprobat prin Hotărârea Guvernului nr. 286 din 23 martie 2011, cu modificările și completările ulterioare:
- a) are cetățenia română, cetățenie a altor state membre ale Uniunii Europene sau a statelor aparținând Spațiului Economic European și domiciliul în România;
- b) cunoaște limba română, scris și vorbit;
- c) are vârsta minimă reglementată de prevederile legale;
- d) are capacitate deplină de exercițiu;
- e) are o stare de sănătate corespunzătoare postului pentru care candidează, atestată pe baza adeverinței medicale eliberate de medicul de familie sau de unitățile sanitare abilitate;
- f) îndeplinește condițiile de studii și, după caz, de vechime sau alte condiții specifice potrivit cerințelor postului scos la concurs;
- g) nu a fost condamnată definitiv pentru săvârșirea unei infracțiuni contra umanității, contra statului ori contra autorității, de serviciu sau în legătură cu serviciul, care împiedică înfăptuirea justiției, de fals ori a unor fapte de corupție sau a unei infracțiuni săvârșite cu intenție, care ar face-o incompatibilă cu exercitarea funcției, cu excepția situației în care a intervenit reabilitarea.
Condiţiile specifice necesare în vederea participării la concurs şi a ocupării funcției contractuale sunt:
- nivelul studiilor – studii superioare, absolvite cu examen de licență in specializarea informatică;
- vechime în specialitatea studiilor necesare ocupării postului – 0-3 ani.
Concursul se va organiza conform calendarului următor:
- 11 octombrie 2021: data limită pentru depunerea dosarelor de concurs;
- 13 octombrie 2021, ora 9.00: proba scrisă;
- 15 octombrie 2021, ora 9.00: proba practică;
- 15 octombrie 2021, ora 14.00: proba interviu.
Colegiul Național „Nicolae Grigorescu” din Câmpina, județul Prahova, organizează concurs de recrutare pentru ocuparea pe perioadă nedeterminată, a funcției contractuale de execuție, vacante, de muncitor calificat – fochist.
Pentru a ocupa un post contractual vacant sau temporar vacant candidații trebuie să îndeplinească următoarele condiții generale, conform art. 3 al Regulamentului-cadru aprobat prin Hotărârea Guvernului nr. 286 din 23 martie 2011, cu modificările și completările ulterioare:
- a) are cetățenia română, cetățenie a altor state membre ale Uniunii Europene sau a statelor aparținând Spațiului Economic European și domiciliul în România;
- b) cunoaște limba română, scris și vorbit;
- c) are vârsta minimă reglementată de prevederile legale;
- d) are capacitate deplină de exercițiu;
- e) are o stare de sănătate corespunzătoare postului pentru care candidează, atestată pe baza adeverinței medicale eliberate de medicul de familie sau de unitățile sanitare abilitate;
- f) îndeplinește condițiile de studii și, după caz, de vechime sau alte condiții specifice potrivit cerințelor postului scos la concurs;
- g) nu a fost condamnată definitiv pentru săvârșirea unei infracțiuni contra umanității, contra statului ori contra autorității, de serviciu sau în legătură cu serviciul, care împiedică înfăptuirea justiției, de fals ori a unor fapte de corupție sau a unei infracțiuni săvârșite cu intenție, care ar face-o incompatibilă cu exercitarea funcției, cu excepția situației în care a intervenit reabilitarea.
Condiţiile specifice necesare în vederea participării la concurs şi a ocupării funcției contractuale sunt:
- nivelul studiilor: studii generale;
- certificat de calificare profesională – fochist si atestat ISCIR (vizat);
- fără condiție de vechime.
Concursul se va organiza conform calendarului următor:
- 17 septembrie 2021: data limită pentru depunerea dosarelor;
- 22 septembrie 2021, ora 10.00: proba scrisă;
- 23 septembrie 2021, ora 10.00: proba interviu.
Colegiul Naţional „Ion Luca Caragiale“ cu sediul în Ploieşti, județul Prahova, organizează concurs de recrutare pentru ocuparea pe perioadă determinată, a funcției contractuale de execuție, temporar vacante, de paznic.
Pentru a ocupa un post contractual vacant sau temporar vacant candidații trebuie să îndeplinească următoarele condiții generale, conform art. 3 al Regulamentului-cadru aprobat prin Hotărârea Guvernului nr. 286 din 23 martie 2011, cu modificările și completările ulterioare:
- a) are cetățenia română, cetățenie a altor state membre ale Uniunii Europene sau a statelor aparținând Spațiului Economic European și domiciliul în România;
- b) cunoaște limba română, scris și vorbit;
- c) are vârsta minimă reglementată de prevederile legale;
- d) are capacitate deplină de exercițiu;
- e) are o stare de sănătate corespunzătoare postului pentru care candidează, atestată pe baza adeverinței medicale eliberate de medicul de familie sau de unitățile sanitare abilitate;
- f) îndeplinește condițiile de studii și, după caz, de vechime sau alte condiții specifice potrivit cerințelor postului scos la concurs;
- g) nu a fost condamnată definitiv pentru săvârșirea unei infracțiuni contra umanității, contra statului ori contra autorității, de serviciu sau în legătură cu serviciul, care împiedică înfăptuirea justiției, de fals ori a unor fapte de corupție sau a unei infracțiuni săvârșite cu intenție, care ar face-o incompatibilă cu exercitarea funcției, cu excepția situației în care a intervenit reabilitarea.
Condiţiile specifice necesare în vederea participării la concurs şi a ocupării funcției contractuale sunt:
- nivelul studiilor – studii generale (școală generală; școală de ucenici; școală profesională; învățământ obligatoriu de 10 clase) și atestat pentru executarea activităților de pază a obiectivelor, bunurilor, valorilor și certificat de calificare profesională
- vechime în specialitatea studiilor necesare ocupării postului – 5 ani.
Concursul se va organiza conform calendarului următor:
- 14 septembrie 2021, ora 13:00 termenul limită de depunere a dosarelor;
- 23 septembrie 2021, ora 09:00: proba scrisă;
- 27 septembrie 2021, ora 10:00: proba interviu.
Şcoala Gimnazială, comuna Bertea, judeţul Prahova, organizează concurs de recrutare pentru ocuparea pe perioadă nedeterminată a funcției contractuale, vacante, de muncitor calificat- fochist.
Pentru a ocupa un post contractual vacant sau temporar vacant candidații trebuie să îndeplinească următoarele condiții generale, conform art. 3 al Regulamentului-cadru aprobat prin Hotărârea Guvernului nr. 286 din 23 martie 2011, cu modificările și completările ulterioare:
- a) are cetățenia română, cetățenie a altor state membre ale Uniunii Europene sau a statelor aparținând Spațiului Economic European și domiciliul în România;
- b) cunoaște limba română, scris și vorbit;
- c) are vârsta minimă reglementată de prevederile legale;
- d) are capacitate deplină de exercițiu;
- e) are o stare de sănătate corespunzătoare postului pentru care candidează, atestată pe baza adeverinței medicale eliberate de medicul de familie sau de unitățile sanitare abilitate;
- f) îndeplinește condițiile de studii și, după caz, de vechime sau alte condiții specifice potrivit cerințelor postului scos la concurs;
- g) nu a fost condamnată definitiv pentru săvârșirea unei infracțiuni contra umanității, contra statului ori contra autorității, de serviciu sau în legătură cu serviciul, care împiedică înfăptuirea justiției, de fals ori a unor fapte de corupție sau a unei infracțiuni săvârșite cu intenție, care ar face-o incompatibilă cu exercitarea funcției, cu excepția situației în care a intervenit reabilitarea.
Condiţiile specifice necesare în vederea participării la concurs şi a ocupării funcției contractuale sunt:
- minimum școală profesională, cursuri de calificare conform specialității postului
- minimum 1 an vechime în specialitate
- certificat de calificare profesională pentru meseria de fochist autorizat de I.S.C.I.R. și talonul vizat la zi
- să nu aibă condamnare definitivă
- apt din punct de vedere medical.
Concursul se va organiza conform calendarului următor:
- 13 septembrie 2021, ora 12.00: data limită pentru depunerea dosarelor;
- 22 septembrie 2021, ora 15.00: proba scrisă;
- 22 septembrie 2021, ora 16.00: proba practică;
- 22 septembrie 2021, ora 17.00: proba interviu.
Şcoala Gimnazială Berceni, Judeţul Prahova, organizează concurs de recrutare pentru ocuparea pe perioadă nedeterminată a funcţiei contractuale, de execuție, vacante, de administrator financiar – 0,5 normă.
Pentru a ocupa un post contractual vacant sau temporar vacant candidații trebuie să îndeplinească următoarele condiții generale, conform art. 3 al Regulamentului-cadru aprobat prin Hotărârea Guvernului nr. 286 din 23 martie 2011, cu modificările și completările ulterioare:
- a) are cetățenia română, cetățenie a altor state membre ale Uniunii Europene sau a statelor aparținând Spațiului Economic European și domiciliul în România;
- b) cunoaște limba română, scris și vorbit;
- c) are vârsta minimă reglementată de prevederile legale;
- d) are capacitate deplină de exercițiu;
- e) are o stare de sănătate corespunzătoare postului pentru care candidează, atestată pe baza adeverinței medicale eliberate de medicul de familie sau de unitățile sanitare abilitate;
- f) îndeplinește condițiile de studii și, după caz, de vechime sau alte condiții specifice potrivit cerințelor postului scos la concurs;
- g) nu a fost condamnată definitiv pentru săvârșirea unei infracțiuni contra umanității, contra statului ori contra autorității, de serviciu sau în legătură cu serviciul, care împiedică înfăptuirea justiției, de fals ori a unor fapte de corupție sau a unei infracțiuni săvârșite cu intenție, care ar face-o incompatibilă cu exercitarea funcției, cu excepția situației în care a intervenit reabilitarea.
Condiţiile specifice necesare în vederea participării la concurs şi a ocupării funcției contractuale sunt:
- nivelul studiilor: superioare, în specialitatea postului;
- vechime în specialitatea studiilor necesară ocupării postului: minimum 3 ani în specialitatea postului.
Concursul se va organiza conform calendarului următor:
- 14 septembrie 2021, ora 14.00: termenul limită pentru depunerea dosarelor;
- 27 septembrie 2021, ora 09.00: proba scrisă;
- 27 septembrie 2021, ora 12.00: proba practică;
- 27 septembrie 2021, ora 14.00: proba interviu.
Colegiul Economic „Virgil Madgearu” din Ploieşti, județul Prahova, organizează concurs de recrutare pentru ocuparea pe perioadă nedeterminată, a funcției contractuale de execuție, vacante, de muncitor calificat cofetar – patiser.
Pentru a ocupa un post contractual vacant sau temporar vacant candidații trebuie să îndeplinească următoarele condiții generale, conform art. 3 al Regulamentului-cadru aprobat prin Hotărârea Guvernului nr. 286 din 23 martie 2011, cu modificările și completările ulterioare:
- a) are cetățenia română, cetățenie a altor state membre ale Uniunii Europene sau a statelor aparținând Spațiului Economic European și domiciliul în România;
- b) cunoaște limba română, scris și vorbit;
- c) are vârsta minimă reglementată de prevederile legale;
- d) are capacitate deplină de exercițiu;
- e) are o stare de sănătate corespunzătoare postului pentru care candidează, atestată pe baza adeverinței medicale eliberate de medicul de familie sau de unitățile sanitare abilitate;
- f) îndeplinește condițiile de studii și, după caz, de vechime sau alte condiții specifice potrivit cerințelor postului scos la concurs;
- g) nu a fost condamnată definitiv pentru săvârșirea unei infracțiuni contra umanității, contra statului ori contra autorității, de serviciu sau în legătură cu serviciul, care împiedică înfăptuirea justiției, de fals ori a unor fapte de corupție sau a unei infracțiuni săvârșite cu intenție, care ar face-o incompatibilă cu exercitarea funcției, cu excepția situației în care a intervenit reabilitarea.
Condiţiile specifice necesare în vederea participării la concurs şi a ocupării funcției contractuale sunt:
- nivelul studiilor – studii medii
- vechime în specialitatea studiilor necesară ocupării postului – 1 an.
Concursul se va organiza conform calendarului următor:
- 24 septembrie 2021: termenul limită pentru depunerea dosarului;
- 28 septembrie 2021, ora 09.00: proba practică;
- 28 septembrie 2021, ora 14.00: proba interviu.
Şcoala Gimnazială „Profesor Nicolae Simache” din Ploieşti, judeţul Prahova, organizează concurs de recrutare pentru ocuparea pe perioadă nedeterminată a funcției contractuale, vacante, de analist programator ajutor.
Pentru a ocupa un post contractual vacant sau temporar vacant candidații trebuie să îndeplinească următoarele condiții generale, conform art. 3 al Regulamentului-cadru aprobat prin Hotărârea Guvernului nr. 286 din 23 martie 2011, cu modificările și completările ulterioare:
- a) are cetățenia română, cetățenie a altor state membre ale Uniunii Europene sau a statelor aparținând Spațiului Economic European și domiciliul în România;
- b) cunoaște limba română, scris și vorbit;
- c) are vârsta minimă reglementată de prevederile legale;
- d) are capacitate deplină de exercițiu;
- e) are o stare de sănătate corespunzătoare postului pentru care candidează, atestată pe baza adeverinței medicale eliberate de medicul de familie sau de unitățile sanitare abilitate;
- f) îndeplinește condițiile de studii și, după caz, de vechime sau alte condiții specifice potrivit cerințelor postului scos la concurs;
- g) nu a fost condamnată definitiv pentru săvârșirea unei infracțiuni contra umanității, contra statului ori contra autorității, de serviciu sau în legătură cu serviciul, care împiedică înfăptuirea justiției, de fals ori a unor fapte de corupție sau a unei infracțiuni săvârșite cu intenție, care ar face-o incompatibilă cu exercitarea funcției, cu excepția situației în care a intervenit reabilitarea.
Condiţiile specifice necesare în vederea participării la concurs şi a ocupării funcției contractuale sunt:
- nivelul studiilor – studii medii/superioare;
- vechime în specialitatea studiilor necesare ocupării postului – nu se solicită.
Concursul se va organiza conform calendarului următor:
- 21 septembrie 2021: data limită de depunere a dosarelor;
- 27 septembrie 2021, ora 09.00: proba scrisă;
- 28 septembrie 2021, ora 09.30: proba practică;
- 28 septembrie 2021, ora 13.30: proba interviu.
Inspectoratul Şcolar Judeţean Prahova organizează concurs de recrutare pentru ocuparea pe perioadă nedeterminată a funcțiilor contractuale, de execuție, vacante, de:
- consilier juridic debutant S – Compartiment juridic;
- consilier informatizare debutant S – Compartimentul informatizare.
Pentru a ocupa un post contractual vacant sau temporar vacant candidații trebuie să îndeplinească următoarele condiții generale, conform art. 3 al Regulamentului-cadru aprobat prin Hotărârea Guvernului nr. 286 din 23 martie 2011, cu modificările și completările ulterioare:
- a) are cetățenia română, cetățenie a altor state membre ale Uniunii Europene sau a statelor aparținând Spațiului Economic European și domiciliul în România;
- b) cunoaște limba română, scris și vorbit;
- c) are vârsta minimă reglementată de prevederile legale;
- d) are capacitate deplină de exercițiu;
- e) are o stare de sănătate corespunzătoare postului pentru care candidează, atestată pe baza adeverinței medicale eliberate de medicul de familie sau de unitățile sanitare abilitate;
- f) îndeplinește condițiile de studii și, după caz, de vechime sau alte condiții specifice potrivit cerințelor postului scos la concurs;
- g) nu a fost condamnată definitiv pentru săvârșirea unei infracțiuni contra umanității, contra statului ori contra autorității, de serviciu sau în legătură cu serviciul, care împiedică înfăptuirea justiției, de fals ori a unor fapte de corupție sau a unei infracțiuni săvârșite cu intenție, care ar face-o incompatibilă cu exercitarea funcției, cu excepția situației în care a intervenit reabilitarea.
Condiţiile specifice necesare în vederea participării la concurs şi a ocupării funcției contractuale sunt:
- consilier juridic:
- nivelul studiilor – studii superioare în domeniul științe juridice absolvite cu diplomă de licență la o instituție de învățământ superior recunoscută de Ministerul Educației Naționale, membru în Colegiul Consilierilor Juridici, master în specialitatea studiilor reprezintă un avantaj
- vechime în specialitatea studiilor necesară ocupării postului – 0 ani.
- consilier informatizare:
- nivelul studiilor – studii superioare în domeniul informaticii absolvite cu diplomă de licență
- vechime în specialitatea studiilor necesară ocupării posturilor – 0 ani.
Concursul se va organiza conform calendarului următor:
- 28 septembrie 2021, ora 10.00: proba scrisă;
- 30 septembrie 2021, ora 10.00: proba interviu.
Ziarul de Ploiești