Polițiștii continuă să efectueze controale pe mijloacele de transport ale TCE Ploiești

Polițiștii continuă să efectueze controale pe mijloacele de transport ale TCE Ploiești, pentru a preveni furturile și agresiunile.

Ieri, 30 august a.c., în intervalul orar 20:00- 22:00, poliţiştii din cadrul Poliției Municipiului Ploiești și cei ai Compartimentului de Analiză și Prevenire din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Prahova au continuat acțiunile având ca scop asigurarea unui climat optim de siguranță în rândul călătorilor T.C.E., pentru identificarea persoanelor care săvârșesc fapte ilicite, precum și pentru întărirea sentimentului de siguranță publică în cadrul comunității.

Cei peste 20 de poliţişti au format echipe urcând în autobuzele care călătoresc pe traseele ce asigură transportul către puncte și locații din municipiu în care au fost semnalate manifestări antisociale ale tinerilor, și nu numai.

Polițiștii au adresat recomandări minorilor, femeilor tinere, precum și persoanelor vârstince, aceste 3 categorii având un risc victimal ridicat, pentru prevenirea situațiilor când sunt agresați verbal/fizic sau stânjeniți în orice fel de anumiți factori externi.

De asemenea, mai mulți călători, cu preponderență adolescenții au fost consiliați în ceea ce privește comportamentul cu tentă agresivă.

Totodată, au atras atenţia tuturor călătorilor privind comportamentele de tip antisocial cu componentă violentă de natură a induce sentimentul de insecuritate civică, acestea nefiind tolerate, iar în cazul constatării unor astfel de fapte, măsurile vor fi ferme, în conformitate cu legile în vigoare, astfel încât cetăţenii să perceapă comunitatea ploieșteană ca fiind una sigură şi civilizată.

Ziarul de Ploiești

controale politie autobuze Ploiesti
Comments (0)
Add Comment