ADINA CHIȚU – locul 2 pe lista de candidați la Camera Deputaților
Ploieșteancă, în vârstă de 49 de ani, de profesie jurist. Are o fată de 24 de ani, la rândul ei, absolventă de Drept.
„Așa cum și pe mine m-au educat părinții, așa am crescut-o, la rândul meu, pe fiica mea: în cultul muncii, să reușească prin forțe proprii, fără aștepte nimic de la nimeni”.
Până la alegerile locale din acest an, când a fost aleasă consilier județean, nu a ocupat niciodată o funcție publică.
„Toată viața mi-am câștigat pâinea dinafara politicii. Oamenii cu funcții sunt oameni cu putere, dar, pentru a-și face datoria, trebuie să fie și oameni puternici. Prin om puternic, eu înțeleg un om cu voință, cu coloană vertebrală, cu dorință și capacitate de muncă”.
Deși are o experiență profesională bogată, Adina Chițu este un om nou în politică. De aceea, susține o schimbare radicală a comportamentului politicienilor.
„Văd și simt dorința oamenilor de schimbare. Nu neapărat de o schimbare politică în care nu prea mai cred, ci de o schimbare a modului în care politicienii relaționează cu ei. Oamenii nu mai admit să fie abandonați, mințiți, ignorați și furați de aleșii lor”.
CORNEL MOISE – locul 2 pe lista de candidați la Senat
Antreprenor ploieștean specializat în marketing, în vârstă de 54 de ani. Are o fiică de 26 de ani.
„Sunt unul dintre primii antreprenori din Ploiești. Am pornit de jos, cu o firmă de distribuție, iar, de 16 ani, am dezvoltat o afacere în domeniul tipografic. Sunt un om de echipă și o învăț și pe fiică-mea să fie la fel”.
Este „new-entry” în politică și candidează pentru prima dată la o funcție publică
„Eu sunt de părere că nu ai ce să cauți într-o funcție publică până nu ai dovedit ceva în meseria sau în afacerea ta. Acum cred că a venit momentul să mă implic pentru a mișca lucrurile în România și în Prahova”.
Cornel Moise și-a propus să se lupte în Parlament pentru întreprinzătorii mici și mijlocii din Prahova și din toată România.
„PMP este partidul care ne reprezintă cu adevărat pe noi, antreprenorii români. În condițiile în care suntem loviți de măsurile anti-pandemie, trebuie să ne facem auzită vocea în Parlament, să ne apărăm și să ne promovăm interesele”.
Venim în fața oamenilor cu două echipe de candidați formate exclusiv din prahoveni care au câștigat respectul, încrederea și votul unei mari părți a celor din comunitățile în care trăiesc. Candidații noștri sunt oameni buni, competenți, cinstiți, care țin la localitatea lor, la județul lor, la România. Sunt oameni ca tine, care țin cu tine.
(P) Advertorial comandat de PMP Prahova