Victor Ponta a ținut o conferință de presă în Ploiești, la sediul organizației județene.
Liderul Pro România a precizat că proiectul autostrăzii Comarnic – Brașov va eşua din nou „dacă Vâlcov vrea să mulgă ceva din acest contract”.
„Am aflat că domnul Vâlcov a promis tronsonul de autostradă Comarnic – Brașov unei firme chineze și fiţi convinşi că vor fi foarte multe contestaţii, care vor ţine câţiva ani, pentru că domnul Vâlcov este deja privit ca cel care împarte contractele în România. Deocamdată, din tot ce a împărţit Vâlcov nu a ieşit nimic bine”, a spus Ponta.
Fostul prim-ministru a acuzat și cuplul Băsescu – Kovesi pentru eșecul construcției aceluiași tronson de autostradă, susținând că fosta șefă a DNA este „vinovată personal”, în timp ce fostul președinte s-ar fi folosit de procurorii anticorupție ca să blocheze un proiect care ar fi putut aduce beneficii politice Guvernului Ponta.
„Proiectul de azi e identic cu cel din 2015, am pierdut patru ani, dar va fi mai scump acum decât în 2015 pentru că România se împrumută mai scump” a afirmat Victor Ponta.
Liderul Pro România este într-un turneu național de consolidare a partidului pe care l-a lansat.
Ziarul de Ploiești