Cristian Ganea a precizat că, deși are printre atribuții și coordonarea Clubului Sportiv Municipal, relația cu această instituție lasă de dorit.
“Nu înțeleg ce se întâmplă, dacă există o proastă relație instituțională sau poate una personală, dar lucrurile nu merg bine. Nu primesc informații de la conducerea Clubului Sportiv Municipal, deși sunt mari probleme acolo. Atât de organizare, cât și financiare. Ei nu vor să văd unele decizii, dar vin să le rezolv problemele. Cum? Trebuie să știu ce se întâmplă. De aceea, la un moment dat, am cerut primarului să nu mai coordonez acest club.”
Edilul a lăudat, în schimb, ce se întâmplă în Parcul Memorial Constantin Stere, de la Bucov, care gestionează și grădina zoologică.
“Sincer vă spun, eu nici nu simt că există probleme acolo. E singura zonă din administrația locală unde nu am auzit de scandaluri, unde toate lucrurile merg normal, ba poate prea normal, că nici nu mai știu că există la un moment dat. Aș vrea să am o relație bună cu toți, așa cum am cu Administrația Parcului“, a precizat Ganea.