Ploiesti: Un client al unei sali de jocuri s-a razbunat pe masina unei angajate (FOTO)

Ploiesti: Un client al unei sali de jocuri s-a razbunat pe masina unei angajate, după ce a provocat scandal și a fost dat afară.

Joio seară, în jurul orei 21.15, polițiștii Secției nr.2 de poliție Ploiești au fost sesizați de către o femeie din municipiu, despre faptul că un client al unității în care lucra, i-a distrus geamurile și capota autoturismului.

La fața locului s-a deplasat echipa operativă care din verificări a constatat faptul că, în jurul orei 19.45, în incinta unei săli de jocuri a intrat un bărbat, care la un moment dat a devenit recalcitrant, lovind în aparatele de joc, fapt pentru care angajata societății a solicitat firma de pază să il scoată afară pe respectivul client.

Ulterior, după plecarea firmei de intervenție, clientul a revenit cu un obiect tăietor și a spart geamurile autoturismului angajatei, parcat în fața sălii de jocuri, fugind de la fața locului.

Polițiștii au reușit identificarea acestuia, în persoana unui tânăr de 24 de ani, din Ploiești, fiind desfășurate activități de depistare a acestuia, încă de la momentul apelului.

În cursul acestei dimineți, tânărul a fost depistat de polițiști și condus la sediul secției de poliție în vederea audierii și luarea măsurilor legale ce se impun.

Ziarul de Ploiești

i-a spart geamurile masinimasina vandalizata Ploiestiscandal Ploiestiscandal sala de jocuri Ploiestistiri Ploiesti
Comments (0)
Add Comment