Ploiesti: Un candidat la functia de primar propune un falus drept simbol turistic al municipiului

Luni seară, postul local WYL TV va difuza o emisiune politică, care îl are ca invitat pe Radu Popescu, fost director RATP, actual candidat independent la funcția de primar al municipiului Ploiești. În cadrul acestei ediții, deja înregistrate, spectatorii vor putea auzi cea mai trăsnită propunere făcută vreodată.

Conform realizatorului emisiunii “Direct la subiect”, Marius Nica, invitatul propune ca pe lângă clădirile monument istoric, precum Halele Centrale, administrația locală să folosească drept obiectiv turistic și un monument funerar unic în România.

Este vorba despre celebrul falus (în prezent rupt în două bucăți), aflat în cimitirul Viișoara și construit în secolul XIX de un soț care și-a pedepsit astfel, inclusiv după moarte, consoarta infidelă.

Monumentul se pare că îi este dedicat Mariei Hogaş, soţia lui Nicolae Hogaş, un nepot al cunoscutului prozator Calistrat Hogaş (1847 – 1917).

Femeie frumoasă, Maria avea multe aventuri și, la un moment dat, a fost prinsă în pat cu amantul. Soțul gelos i-a împuşcat pe amândoi și, ca să se răzbune, i-a pus la căpătâi, în loc de cruce, acel simbol.

“Dacă în fiecare an un milion de turiști ar bea o cafea cu un euro în Ploiești am avea un plus-valoare de milion de euro. E păcat să nu folosim în scop turistic clădiri aflate pe lista monumentelor istorice, precum Halele Centrale, dar și alte obiective unice în țară și chiar sud-estul Europei, precum Muzeul Petrolului sau Muzeul Ceasului. Și știți ceva? De ce nu am include pe această listă și controversatul monument funerar din Viișoara ridicat de un soț înșelat?” a declarat candidatul Radu Popescu, în emisiunea “Direct la subiect”.

sursa: Marius Nica, observatorulph.ro și WYL TV Prahova

alegeri locale Ploiesti 2016candidati Primaria PloiestiPloiesti 2016Radu Popescu candidat Ploiesti independentstiri Ploiestistiri politicestiri Prahova
Comments (0)
Add Comment