Ploiesti: Uite cum raman pensionarii fara bani, daca sunt creduli

O femeie de 26 ani, domiciliată în Ploieşti, a fost reținută de polițiștii de la Secţia 2. Femeia obișnuia să se dea ca angajată a Primăriei  Ploiești sau a Casei de Pensii și fura din locuințele bătrânilor.

În urma cercetărilor, s-a stabilit faptul că aceasta s-ar fi prezentat ca fiind din cadrul Primăriei Ploieşti şi susținea că ar întocmi un tabel pentru a distribui ajutoare alimentare persoanelor în vârstă.

În acest sens a solicitat persoanei vătămate un cupon de pensie, observând că aceasta l-a scos dintr-un plic în care se afla o sumă de bani, i-a cerut un pahar cu apă, a rămas nesupravegheată timp de aproximativ 5 minute, iar după plecarea sa gazda a descoperit că îi lipseşte suma de 350 lei din plic.

Extinzând cercetările, a mai rezultat faptul că, la data de 20.07.2015, s-ar mai fi prezentat la uşa unei femei domiciliată în mun. Ploieşti, unde, sub pretextul că este angajată a Casei de Pensii Prahova şi distribuie ajutoare alimentare pentru locatari, ar fi cerut apă încălzită pentru că o durea măseaua şi profitând de neatenţia persoanei vătămate a sustras din locuinţă suma de 650 lei.

În cauză se va administra probatoriul şi se va discuta la unitatea de parchet oportunitatea promovării unei măsuri preventive.

femeie retinuta Ploiestifura Ploiestihoti ploiestiPloiestistiri Prahova
Comments (0)
Add Comment