Ploiesti: Sume mari obtinute de o femeie care pretindea ca face proiecte

Ploiesti: Sume mari obtinute de o femeie care pretindea ca face proiecte pentru accesarea fondurilor europene. Victimele sunt patroni de firme.

Polițiști din cadrul Serviciului de Investigare a Criminalității Economice, cu suportul de specialitate al Direcției Operațiuni Speciale Ploieşti şi al Serviciului Criminalistic, au efectuat o acţiune de prindere în flagrant a unei femei de 31 de ani, din Ploieşti.

Aceasta tocmai primea suma de 4.100 de lei de la persoana vătămată, sumă pretinsă anterior pentru facilitarea obţinerii unor fonduri nerambursabile în vederea dezvoltării unei afaceri.

În aceeași zi a fost efectuată și o percheziție domiciliară pe raza municipiului Ploiești, la adresa la care aceasta locuieşte fără forme legale, ocazie cu care au fost identificate și ridicate înscrisuri relevante şi medii de stocare a datelor.

În cauză există indicii că, în cursul lunii curente, ploieșteanca ar fi indus în eroare cinci persoane, pretinzând că este angajată a unui ONG care se ocupă de accesarea fondurilor europene și că le-ar putea facilita accesarea unor fonduri pentru demararea unor afaceri.

Aceasta în condițiile în care axa pentru care se solicitau banii era deja închisă, iar înscrierea unor noi proiecte era imposibilă.

Pentru serviciile promise, escroaca le-ar fi solicitat diverse sume de bani, reprezentând un așa-zis comision de mentorat, precum și o taxă pe care ea ar fi urmat să o achite unui expert contabil pentru realizarea unui cash-flow previzionat.

Prejudiciul cauzat până în prezent a fost estimat la suma de 28.907 lei și 400 euro.    

Față de tânăra în cauză a fost dispusă efectuarea în continuare a urmăririi penale, sub aspectul săvârşirii infracţiunii de înșelăciune în formă continuată, iar în baza probatoriului administrat a fost reținută pentru 24 de ore.

Ulterior, suspecta a fost prezentată Parchetului de pe lângă Judecătoria Ploieşti, ocazie cu care s-a dispus măsura controlului judiciar pentru 60 de zile.

Ziarul de Ploiești

escroaca Ploiestifonduri europene Ploiestipacaliti cu fonduri europene
Comments (0)
Add Comment