Evenimentul s-a petrecut sâmbătă seara.
Zeci de persoane de etnie romă s-au adunat lângă Sala Sporturilor Olimpia, gata să se încaiere.
Totul a plecat de la un scandal izbucnit între două grupări interlope.
Cei care au pornit cu amenințări și înjurături sunt, se pare, din comuna Valea Călugărească, în timp ce rivalii sunt din municipiul Ploiești.
Pentru că indivizii s-au lăudat pe facebook cu ce urmează să se întâmple, poliția a avut timp să intervină.
“Ca urmare a apariției în spațiul public a unor imagini în care mai multe persoane se adunaseră în zona Sălii Sporturilor din Ploiești, transmitem faptul că polițiștii din cadrul Inspectoratului de Poliție Prahova s-au aflat în teren permanent pentru asigurarea ordinii și liniștii publice, astfel încât în niciun moment nu a existat pericolul unei eventuale escaladări a situației. Au fost identificați deja autorii postării, precum și persoanele la care făceau referire, stabilindu-se și motivul care a stat la baza nemulțumirilor.” – a anunțat IPJ Prahova.
Ulterior, polițiștii au precizat și ce sancțiuni au aplicat: “În cursul nopții au fost aplicate 10 sancțiuni contravenționale în valoarea totală de 5.240 de lei conform Legii nr.61/1991 și OUG nr.195/2002. Ulterior, în cursul zilei de astăzi, alte 8 persoane au fost identificate din grupul celor prezenți în filmare. Au fost aplicate 8 sancțiuni conform Legii nr. 55/2020 în valoare de 1.000 de lei fiecare, respectiv conform Legii nr. 61/1991 în cuantum de 1.000 de lei fiecare. Totodată, în cauză fost întocmit un dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de zadarnicire a combaterii bolilor, faptă prevăzută și pedepsită de art. 352 Cod Penal. Cercetările continuă pentru identificarea tuturor persoanelor implicate în filmarea realizată, precum și pentru luarea tuturor măsurilor legale.”
Ziarul de Ploiești