Sâmbătă seara, în jurul orei 19:00, polițiști din cadrul Poliției municipiului Ploiești s-au sesizat din oficiu cu privire la un eveniment privat (botez) organizat pe raza municipiului, la care au participat mai multe persoane.
În urma verificărilor, au fost identificate 20 de persoane, care au încasat sancțiuni contravenționale pentru nerespectarea prevederilor Legii nr. 55/2020.
Totodată, administratorul localului a fost amendat cu 1.000 de lei, conform Legii nr.55/2020.
În urma intervenției polițiștilor, evenimentul a fost întrerupt, iar participanții au părăsit locația.
Momentan, evenimentele private (nunți, botezuri, mese festive) sunt interzise.
Ziarul de Ploiești