În calitate de președinte al Federației Comunităților Evreiești din România, acesta a scris:
“Un cimitir evreiesc a fost vandalizat. Aproape 20 de pietre funerare au fost dărâmate sau distruse. Din nou. Unul dintre cele mai abjecte acte posibile, de data aceasta în Ploieşti. Ce motiv poate exista pentru distrugerea unor morminte, pentru atacurile îndreptate împotriva memoriei unor oameni care nu mai sunt printre noi? Ura şi prostia, în cele mai mizerabile şi absurde forme sunt singurele explicaţii pe care le întrevăd pentru această crimă. Fiecare piatră funerară dărâmată este o mărturie. Din nou. PS: Sunt curios. Oare a fost de vină vântul puternic sau tradiţionalii copii minori?“
Poliţiştii Secţiei 2 Ploieşti confirmă că au deschis dosar penal pentru profanare.
În total, 16 monumente funerare din Cimitirul Evreiesc au fost împinse de pe soclul lor, fiind căzute pe sol.
“Cu ocazia cercetării la faţa locului s-a constatat că cele sesizate se confirmă, trei dintre aceste monumente fiind găsite sparte. Cercetările sunt continuate în vederea identificării autorilor sub aspectul săvârşirii infracţiunii de profanare de cadavre sau morminte“, a precizat Inspectoratul de Poliție Prahova.
CE SPUN AUTORITĂȚILE LOCALE
Primăria Ploiești condamnă cu fermitate astfel de acte și îi asigură pe toți membrii comunității evreiești din Ploiești, cu care administrația are o lungă tradiție a relațiilor de excelență, de întregul sprijin moral și, totodată, de susținere pentru remedierea situației.
”Ploieștiul a avut întotdeauna o relație excelentă cu reprezentanții comunității evreiești. Suntem alături de ei și în astfel de momente. Ploieștiul rămâne un oraș deschis tuturor cetățenilor săi, alături de care construim, în fiecare zi, un viitor mai bun. Doar împreună putem face ceva care să reziste în timp. Condamnăm astfel de acte, care țin de negura istoriei. Sunt convins că organele abilitate își vor face datoria și vinovații vor fi aduși în fața justiției”, a declarat Andrei Liviu Volosevici, primarul municipiului.
Luni dimineață, echipele S.G.U. Ploiești vor evalua zona vandalizată, astfel încât să fie demarate, în cel mai scurt timp, lucrările pentru remedierea pagubelor.
Ziarul de Ploiești