Ploiesti: Ce s-a intamplat, cu adevarat, in noaptea de 2 spre 3 octombrie, cand a avut loc CRIMA de pe strada Rovine

În urma audierilor de la Parchetul de pe lângă Tribunalul Prahova, anchetatorii încep să descâlcească ițele unei crime petrecute în cartierul Mihai Bravu, din Ploiești, pe strada Rovine. Victima, un bărbat de 41 de ani, a fost ucis de propria mamă!

Conform mărturisirilor făcute chiar de posibila autoare a crimei, evenimentul s-a petrecut în noaptea de 2 spre 3 octombrie.

Cu o seară înainte, victima – Lucian Mitrănuș (FOTO stânga) – a venit acasă și i-ar fi spus mamei sale, Lucica Grozea (64 de ani, FOTO centru) că se va duce la sora vitregă, să o omoare.

Aceasta și-a alertat fiica, spunându-i să fie precaută și să nu-i deschidă ușa (tânăra nu mai locuia cu ei, ci avea propria familie).

Duminică noaptea, pe 2 octombrie, Lucian s-a întors acasă beat și ar fi agresat-o pe cea care i-a dat naștere. Nu era prima oară, se pare.

Apoi, ca și cum nu s-ar fi întâmplat nimic, s-a culcat.

Mama bărbatului, probabil supărată de ce s-a întâmplat și cu gândul la numeroasele amenințări și agresiuni de care avusese parte, a luat pe moment o decizie dură.

Ea a decis să-și ucidă propriul băiat, cât timp acesta doarme.

Mai întâi, a luat un topor, dar când să-l lovească a renunțat.

S-a dus apoi în sufrageria casei, unde a băut dintr-o sticlă de coniac, pentru… a-și face curaj.

După o jumătate de oră, s-a întors cu un ciocan în mână, cu care l-a și lovit în cap pe fiul adormit.

Pentru că acesta a apucat să se trezească, chiar și grav rănit, bătrâna a povestit procurorilor că i-a pus și niște pungi pe cap, ca să nu mai poată respira.

Și a continuat să dea în el cu ciocanul.

Apoi, când s-a asigurat că Lucian a murit, mama sa l-a dat jos din pat și a spălat totul cu apă rece (ca să iasă petele de sânge), apoi cu săpun și detergent. 

O parte dintre haine și telefonul victimei le-a ars în boiler. Alte haine le-a aruncat prin oraș, la un tomberon.

A doua zi, a ieșit în curte ca și cum nimic nu s-ar fi întâmplat. A vorbit cu niște vecini și a încercat să-și creeeze un alibi.

Între timp, singură a târât cadavrul puțin câte puțin, timp de…. trei zile.

A treia zi, bărbatul a fost căutat de cineva, iar răspunsul mamei a fost că a plecat în Italia. 

În aceeași noapte, s-a apucat să sape groapa, ca să scape de cadavru. Dar acest lucru s-a întâmplat abia ziua următoare, tot după lăsarea întunericului.

Practic, femeia a stat cu cel pe care îl omorâse aproape 4 zile în casă.

De altfel, ca să fie sigură că a scăpat definitiv de el, probabil înfricoșată să nu fie descoperit, bătrâna a continuat să pună pământ peste groapa unde ascunsese cadavrul băiatului.

Astăzi, de la 14:30, ea a fost prezentată la Tribunalul Prahova, cu propunerea de arestare preventivă, fiind acuzată de omor calificat. Infracțiune care îi poate aduce minimum 15 ani de închisoare.

Când a intrat la instanță, Lucica Grozea a spus că în ultimele două săptămâni nu a trăit din cauza remușcărilor și că îi pare rău de ce a făcut…

crima Ploiesticrima Prahovaevenimente Ploiestimama si-a omorat baiatulsi-a ucis fiulstiri Prahova
Comments (0)
Add Comment