Ploiești: Bărbat atacat cu un cuțit, într-un supermarket. Evenimentul s-a petrecut joi seară.
Ieri, în jurul orei 20:30, polițiștii din cadrul Secției nr.3 de poliție Ploiești au fost sesizați prin apel 112, de către o femeie, cu privire la faptul că prietenul acesteia ar fi fost agresat fizic de către două persoane cunoscute.
Bărbatul în vârstă de 29 de ani a fost agresat cu un obiect tăietor-înțepător, pe fondul unei datorii a unei sume de bani, în timp ce se afla în incinta unui supermarket din zona Malu Roșu.
Incidentul s-ar fi continuat în incinta unei parcări auto din zonă, la care au mai fost implicate alte 3 persoane, cu vârstele de 25, 27 și respectiv 43 de ani.
În urma altercației, bărbatul în vârstă de 29 de ani a fost condus la spital pentru îngrijiri medicale de specialitate.
În continuare polițiștii Secției nr.3 de poliție Ploiești efectuează verificări în vederea depistării a două persoane implicate, fiind vorba de doi bărbați din orașul Băicoi, respectiv municipiul Ploiești.
În cauză, cercetările sunt continuate în cadrul unui dosar penal deschis sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de lovirea sau alte violențe și tulburarea ordinii și liniștii publice.
Ziarul de Ploiești