Percheziții într-o comună din județ, la doi invidivizi violenți

Polițiștii din cadrul Secției de Poliție Rurală Bălțești, au pus în executare, la data de 22 iulie a.c. două mandate de percheziție domiciliară, în localitatea Șoimari.

Descinderile au avut loc într-o cauză penală în care se efectuează cercetări, sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de lovire sau alte violențe, amenințare, tulburarea ordinii și liniștii publice și furt.

Din cercetări a reieșit faptul că la data de 19 iulie a.c., două persoane,  în timp ce se aflau în incinta unei societăți comerciale, din localitatea Șoimari, ar fi amenințat și agresat fizic un bărbat de 43 de ani.

Ulterior, cei doi i-ar fi sustras bărbatului un telefon mobil, căzut în societatea comercială, în urma altercației.

Activitatea a beneficiat de sprijinul luptătorilor Serviciului pentru Acțiuni Speciale, și a jandarmilor din cadrul Grupării de Jandarmi Mobilă “Matei Basarab” Ploiești și ai celor din cadrul Inspectoratului Județean de Jandarmi Prahova.

Ziarul de Ploiești

perchezitii Prahovastiri Prahova
Comments (0)
Add Comment