În fapt, urmare sesizării Oficiului Naţional de Prevenire şi Combatere a Spălării Banilor s-a stabilit că prin intermediul a 7 de societăţi comerciale, suspecţii au creat circuite comerciale fictive, având drept scop sustragerea de la plata impozitelor şi taxelor datorate bugetului de stat, în vederea obţinerii de beneficii financiare substanţiale.
În baza facturilor fictive de achiziţii emise de firmele „fantomă”, administrate de către suspecţi, a fost dedus în mod nelegal TVA şi s-au sustras de la plata impozitului pe profit, prejudiciul cauzat bugetului de stat prin activitatea infracţională fiind de 8.288.277 lei. De asemenea, sumele de bani ce au făcut obiectul acestui circuit financiar nelegal şi care constituie produsul infracţiunii de spălare a banilor sunt în valoare de 33.099.445 lei.
În vederea recuperării prejudiciului sunt în curs de derulare procedurile de aplicare a sechestrului asigurator pe mai multe bunuri imobile, până la concurenţa prejudiciului creat.
Cercetările au fost efectuate cu suportul tehnic al Serviciului de Operaţiuni Speciale Ploieşti, iar percheziţiile au fost puse în executare cu sprijinul jandarmilor din cadrul Grupării de Jandarmi Mobile „Matei Basarab” din Ploieşti şi al poliţiştilor din cadrul Serviciului de Acţiuni Speciale Ploieşti.
În cauză se efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de evaziune fiscală prev. de art. 9 al.1 lit.c din Legea nr. 241/2005 şi spălare a banilor prev. de art. 29 al.1 lit.a din Legea nr. 656/2002.
Pe măsura derulării cercetărilor, vom reveni cui nformații.