În perioada februarie 2020 – februarie 2021, poliţiştii Direcţiei de Investigaţii Criminale şi procurorii DIICOT- Structura Centrală, împreună cu poliţişti ai Direcţiei Generale de Poliţie a Municipiului Bucureşti, IPJ Olt şi IPJ Prahova – serviciile de investigaţii criminale, în colaborare cu Jandarmeria Franceză, au desfăşurat în comun activităţi de urmărire penală.
Au fost efectuate cercetări într-un dosar de criminalitate transfrontalieră, înregistrat la Tribunalul Judiciar din Paris, care a vizat cetăţeni români, care ar fi constituit un grup infracţional organizat specializat în comiterea de furturi din autotrenuri aflate în mers, pe autostrăzile din Franţa.
Faptele au fost comise în perioada mai 2018 – august 2019. Este vorba de 21 de furturi calificate. Erau sustrase cosmetice, electronice şi componente IT.
Banda opera numai noaptea, în regiunile Centre Val-de-Loire, Picardie, Bourgogne Franche-Comté, Paca şi Ile-de-France.
Anchetatorii susţin că echipa de români fura din camioanele cu marfă pe autostrada A10, în timp ce autovehiculele se aflau în mişcare.
Prejudiciul total se ridică la aproximativ 3.500.000 de euro.
Modul de acţiune al grupului ar fi constat în identificarea societăţii care comanda transportul de bunuri, a autotrenului şi urmărirea acestuia cu autoturisme puternice, prevăzute cu deschidere tip parasolar.
“Şoferul experimentat s-ar fi apropiat de autotren, unul dintre ceilalţi membri ai grupării ar fi escaladat plafonul spre capota de la motor, iar, după tăierea prelatei, ar fi intrat în remorcă, de unde ar fi aruncat bunurile vizate. Alte persoane ar fi fost însărcinate cu încărcarea lor în vehicule folosite în acest scop“, susține Inspectoratul General al Poliţiei Române (IGPR).
În dimineaţa de 17 februarie au fost efectuate 13 percheziţii domiciliare (7 în Bucureşti, 3 în Ilfov, 2 în Olt şi una în Prahova), care au vizat depistarea persoanelor bănuite de comiterea faptelor pe teritoriul francez, precum şi indisponibilizarea bunurilor, valorilor sau înscrisurilor de interes în cauză.
În urma acestor activităţi, au fost depistate două persoane (pentru care au fost emise mandate europene de arestare de către autorităţile judiciare din Franţa) şi mai multe înscrisuri, care pot fi folosite în probatoriul cauzei.
Cele două persoane au fost audiate, fiind reţinute, pentru a fi prezentate instanţei competente, în vederea confirmării mandatelor emise pe numele lor, precizează IGPR.
Pentru alţi şase cetăţeni români, au fost emise mandate europene de arestare, întrucât nu au fost depistaţi pe teritoriul României.
Anul trecut, în martie, o anchetă similară făcută de către DIICOT Ploiești s-a finalizat cu percheziții.
Cu acea ocazie, se vorbea de 5 grupuri infracționale, care au dat lovituri similare în mai multe state: Belgia, Finlanda, Suedia, Olanda, Spania, România.
VEZI DETALII AICI: Prahova: Hoti specializati in furturi din camioane aflate in mers, tinta perchezitiilor
Ziarul de Ploiești