Patron de firma, din Prahova, cercetat pentru evaziune fiscala

Polițiști prahoveni din cadrul Serviciului de Investigare a Criminalităţii Economice au definitivat cercetările într-un dosar penal vizând săvârșirea infracțiunilor de evaziune fiscală și folosirea creditului societății într-un scop contrar intereselor acesteia.

Din probatoriul administrat în cauză s-a stabilit că un bărbat de 48 de ani, din comuna Bărcănești, în calitate de administrator al unei societăți comerciale din localitate, în perioada ianuarie 2007 – decembrie 2010, ar fi dispus înregistrarea în contabilitate a unor documente care nu ar fi avut la bază operațiuni reale.

De asemenea, acesta ar fi folosit cu rea credință sume de bani din conturile societății, fie în interes personal, fie în scopuri contrare intereselor agentului economic.

Prejudiciul creat în dauna bugetului consolidat al statului a fost stabilit la peste 530.000 de lei și a fost recuperat integral prin măsurile asigurătorii instituite de polițiști asupra bunurilor imobile aparținând persoanei cercetate.

Dosarul cauzei a fost înaintat Parchetului de pe lângă Tribunalul Prahova, cu propunere de trimitere în judecată.

administrator cercetat penalbarcanestievaziune fiscalafirma Prahovapatron cercetatstiri Prahova
Comments (0)
Add Comment