O vanzatoare din Ploiesti, gasita pe post de Acarul Paun de catre politisti

O vânzătoare de la un magazin din Ploieşti s-a ales cu dosar penal, simpla ei vină fiind că poliţiştii nu au avut pe cine da vina mai repede.

Conform unui comunicat IPJ Prahova, “O patrula de siguranță publică din cadrul Sectiei 1 Politie, în timp ce efectua serviciul în zona Halelor Centrale din din Ploiesti, s-a sesizat cu privire la faptul că într-un magazin din municipiu se află expuse spre vânzare obiecte de îmbrăcăminte, care purtau însemnele unei mărci. La fața locului a fost identificată o femeie, angajată în calitate de vânzătoare în cadrul societății. Aceasta oferea spre vânzare bluze de copii, inscripționate, fără a deţine certificat de conformitate eliberat de firma producătoare sau de reprezentantul legal al acesteia pe teritoriul României, faptă ce constituie infracţiune. Au fost ridicate în vederea continuării cercetărilor obiectele inscripționate. În cauză a fost intocmit dosar penal, cercetările urmând a fi continuate în vederea stabilirii situaţiei de fapt.”

Noi înţelegem că, uneori, poliţiştii trebuie să raporteze “recolte bogate şi recorduri la hectar”, dar parcă am vrea mai mult discernământ în aplicarea legii.

În cazul de faţă, este evident că patronii magazinului sunt realii vinovaţi şi nu o simplă vânzătoare….

haine copii PloiestiIPJ PrahovaPloiestistiri Prahova
Comments (0)
Add Comment