S-a procedat la urmărirea autoturismului, fiind oprit pe strada Trandafirilor. Polițiștii au legitimat conducătorul autovehiculului, precum și pasagera, în vârstă de 40 de ani, din Republica Moldova.
Cu ocazia controlului efectuat, asupra sa a fost găsită o sacoșă, ce conținea 200 cu țigarete și 4 litri alcool, bunuri care au fost ridicate în vederea continuării cercetărilor.
În cauză a fost întocmit un dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de contrabandă cu țigarete.
Totodată, în aceeași zi, în intervalul orar 12-14, polițiști ai Secției nr. 1 Ploiești au organizat și executat o acțiune în oborul din municipiu, pentru prevenirea şi combaterea contrabandei cu tutun și alcool.
Au aplicat 17 sancțiuni contravenționale, în valoare de 3.400 lei, și au constatat o infracțiune de comercializare de produse purtând o marca identică sau similară cu o marcă înregistrată (bunuri confiscate de 1.000 de lei).