O casă a fost distrusă complet, într-un incendiu la Provița de Sus (FOTO)

O casă a fost distrusă complet, într-un incendiu la Provița de Sus. Pompierii au intervenit cu 3 autospeciale, duminică după-amiază.

Când au ajuns echipajele de la ISU Prahova, la fața locului, flăcările deja făceau prăpăd  la imobilul cu regim de înălțime P+1E, cu posibilități de propagare la alte locuințe din apropiere.

Se pare că a ars o suprafață desfășurată de aproximativ 250 metri pătrați. Focul a distrus toate bunurile!

Datorită intervenției prompte, incendiul nu s-a extins și a fost stins după aproximativ o jumătate de oră.

Din fericire, nu s-au înregistrat victime, dar peierderile materiale sunt mari.

Ziarul de Ploiești

incendiu Provita de Susstiri Prahova
Comments (0)
Add Comment