Municipiul Ploiesti nu a primit aviz pentru imprumutul salvator in valoare de 150 milioane lei

Primăria Ploiești se află într-o stare de tensiune, după ce Ministerul Finanțelor Publice nu a dat încă avizul necesar pentru accesarea unui împrumut bancar. Dacă acest lucru nu se va întâmpla în cel mult o lună, municipiul riscă să intre în încapacitate de plată.

Cererea administrației locale nu a fost analizată, deocamdată, în ședințele Comisiei de Autorizare a Împrumuturilor Locale (CAIL) din cadrul Ministerului Finanțelor.

Astfel, Primăria Ploiești nu poate negocia și accesa creditul de 150 milioane de lei, care acoperă pierderile suferite prin majorarea cotei de cofinanțare la 11 proiecte derulate cu fonduri de la UE, care nu au fost finalizate până la 31 decembrie 2015.

Iar din acest 11 proiecte, 2 nu au șanse reale să se termine nici până la termenul prelungit, respectiv 30 iunie 2016. Așa că administrația va trebui să dea toți banii, în aceste cazuri, deși unele voci spun că s-ar putea renegocia din nou data finalizării.

Dacă Primăria Ploiești nu va accesa creditul bancar, în cel mult o lună, va intra în incapacitate de plată. Deja nu își plătește unii furnizori, iar societățile și instituțiile din subordinea Consiliului Local nu pot acoperi salariile până la 31 decembrie 2016.

faliment Primaria Ploiestifara bani PloiestiPrimaria Ploiesti incapacitate platastiri Prahova
Comments (0)
Add Comment