Polițiștii din cadrul Secției nr. 3 au fost sesizați, marți, în jurul orei 22:15, despre faptul că o persoană s-ar fi aruncat de la etajul 4 al unui bloc situat pe strada Moldoveanu Marian din municipiul Ploiești.
La fața locului s-au deplasat de urgență echipaje de poliție și ambulanță, care au identificat o persoană de sex masculin, în vârstă de 15 ani, căzută în zona imobilului.
Acesta a fost transportat de urgență la Spitalul Județean de Urgență Ploiești, unde, ulterior a fost declarat decesul.
În cauză a fost întocmit un dosar penal, fiind efectuate cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunii de ucidere din culpă, în vederea stabilirii cu exactitate a tuturor împrejurărilor producerii evenimentului.
Ziarul de Ploiești